Peste jumatate din deschiderile planificate ale retailerilor in 2008 au ramas deocamdata pe hartie
Retele internationale din comertul alimentar vor sa deschida aproximativ 30 de supermarketuri si hipermarketuri in ultimul trimestru al anului, prin investitii de peste 400 de milioane de euro, pentru a recupera intarzierile de pana acum.
Cele mai mari zece retele de supermarketuri si hipermarketuri de pe piata locala au anuntat la inceputul anului ca se vor extinde in 2008 in aproximativ 50 de locatii noi. Dupa primele noua luni, 32 de locatii din cele vizate, adica peste jumatate din numarul total planificat pentru 2008, sunt inca pe lista de asteptare.
Retailerii evita sa anunte cu mult timp inainte datele inaugurarilor de magazine, pentru ca, de cele mai multe ori, aceste detalii se schimba in ultimul moment. Lipsa muncitorilor calificati din constructii, dificultatile in recrutarea personalului din vanzari sau vremea nefavorabila se numara printre lucrurile care pot incetini expansiunea unui retailer. Cel mai mult s-a extins in acest an reteaua de hipermarketuri cu politica de discount Kaufland, care a inaugurat de la inceputul lui 2008 si pana in prezent 5 unitati, ajungand astfel la 36 de locatii. Compania germana, parte a grupului Schwartz, va crea in acest an un numar total de 3.500 de joburi, fiind astfel cel mai mare angajator din retailul romanesc. La finele anului, reteaua va numara 42-43 de unitati, fata de 31 in 2007. De altfel, inca de la inaugurarea primului magazin in Romania, in 2005, Kaufland s-a numarat printre cele mai dinamice retele de retail de pe piata locala. Acest lucru i-a adus anul trecut locul al doilea in clasamentul celor mai mari operatori de hipermarketuri, dupa valoarea vanzarilor, fiind devansat doar de compania franceza Carrefour. La randul sau, Carrefour va atinge in acest an varful expansiunii sale din Romania, avand planificate in total 10-11 deschideri de magazine. Daca planurile vor fi duse la bun sfarsit, compania isi va dubla reteaua de hipermarketuri in Romania, in acelasi an in care a integrat supermarketurile Artima preluate de la Polish Enterprise Fund V. Cel mai mare competitor al Carrefour, reteaua Real Hypermarket, a lasat grosul extinderii in 2008 pe ultimele trei luni din an. Compania a anuntat la inceputul anului ca se va extinde cu 7 unitati, dintre care doar doua au fost inaugurate pana acum. Si anul trecut, deschiderile de hipermarketuri Real pe piata locala au avut loc in ultimele luni. Retailerii lupta pentru recuperarea intarzierilor spre final de an, deoarece nu vor sa piarda perioada sarbatorilor, care aduce varfuri de vanzari retelelor de magazine. Ritmul extinderii poate fi decisiv in lupta pentru primele locuri pe piata locala de retail. Reprezentantii Real declarau la inceputul anului ca impunerea companiei pe pozitia de lider al segmentului de hipermarketuri depinde de extinderea retelei. Pe fondul intrarii unor competitori puternici in Romania, Cora, care in urma cu 3-4 ani impartea segmentul de hipermarketuri cu Carrefour, a pierdut din cota de piata in favoarea unor retele care au intrat in retailul local cu strategii de extindere agresive. Anul trecut, Kaufland si Real au devansat reteaua Cora, dupa valoarea vanzarilor, iar in 2008, aceasta ar putea fi intrecuta si de Auchan, tot pe fondul expansiunii retailerului nou intrat pe piata. Pe segmentul supermarketurilor, cele mai importante miscari in ultimul an au fost preluarile de companii, retelele dovedindu-se mai putin active in expansiune. Cel mai mare ritm de extindere in locatii noi a fost anuntat in acest an de reteaua Billa, care planifica in total 10 inaugurari de supermarketuri. Din 2005 si pana in prezent, operatorii de supermarketuri de pe piata locala au inregistrat ritmuri anuale de expansiune de 30-35%. In acelasi timp, segmentul de hipermarketuri a avut o dinamica accelerata, ajungand de la 9 unitati in 2005 la 78 in prezent. Si segmentul magazinelor cash & carry inregistreaza in prezent un ritm modest de extindere, comparativ cu “vedetele” din retail – retelele de hipermarketuri. Acest lucru se explica insa prin faptul ca cele doua retele de profil, Metro si Selgros, au ajuns deja la o acoperire satisfacatoare a pietei locale, fiind printre primele retele de retail modern care au investit in Romania. Extinderea accelerata a retailerilor de talie internationala la nivel local a dus ponderea comertului modern in piata FMCG (bunuri de larg consum) aproape de 40%, la finele lui 2007. Comertul cu dominanta alimentara din Romania a fost evaluat de Euromonitor la 12,9 miliarde de dolari (9,4 mld. euro) la nivelul anului 2007. La nivel local, cota de piata a retailului modern este inca redusa, comparativ cu tarile din regiune. De exemplu, in retailul de bunuri de larg consum din Ungaria, magazinele moderne detineau anul trecut o cota de piata de 47,5%, in timp ce in Polonia ponderea era de 42%. Potrivit unui studiu al companiei de cercetare de piata MRMRB Retail Tracking Services, retelele de supermarketuri si hipermarketuri au ajuns in primul semestru al acestui an la o pondere de 24,5% din piata FMCG, fata de 24,1%, cat detineau in perioada similara din 2007. Studiul citat se refera la vanzarile realizate in comert si nu include segmentul magazinelor cash & carry, estimat de ZF la peste 2,4 mld. euro la nivelul anului 2007. Magazinele de tip small grocery, care comercializeaza atat produse alimentare, cat si nealimentare, pe o suprafata de vanzare de maximum 50 de metri patrati, detin inca cea mai mare pondere valorica in piata bunurilor de larg consum, de 42,6%, conform datelor MEMRB. Cele mai mari zece retele de magazine din retailul cu dominanta alimentara au realizat anul trecut afaceri cumulate de aproape 4,1 miliarde de euro, in crestere cu 66,7% fata de valoarea din 2006, pe fondul extinderii in teritoriu. In fruntea clasamentului celor mai mari retele se afla operatorii germani de magazine cash & carry Metro si Selgros, urmate indeaproape de compania franceza Carrefour si de un alt retailer neamt, Kaufland. Anul trecut, pe piata au avut loc circa 30 de inaugurari in ceea ce priveste numarul de hipermarketuri, ceea ce a dus la crearea a aproximativ 10.000 de noi locuri de munca.Citește și
-
„Nu înlocuiește, ci complementează”. Domeniul în care AI-ul spune „prezent” pentru că 50% din muncă e repetitivă VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
Business MAGAZIN. Ionuț Negoiță, cel mai mare dezvoltator din estul Capitalei, care a făcut până acum 12.000 de locuințe: În fiecare zi încercăm să fim cu fața la joc, să ne adaptăm la realitățile urbanistice, sociale și economice. Peste 10 ani eu cred că prețul pe metrul pătrat util în București în segmentul rezidențial va fi de 3.500 euroComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026