Petrolul se scumpeste pe masura ce temperaturile scad
Pretul petrolului a stabilit, ieri, un nou maxim pentru perioada ulterioara razboiului din Irak, scumpirea reflectand temerile diminuarii continue a rezervelor americane de combustibil in conditiile unei noi raciri a vremii. Barilul de petrol a fost tranzactionat pe piata americana cu peste 35 de dolari pentru prima data dupa invazia Irakului, in crestere cu 30 de centi
Pretul petrolului a stabilit, ieri, un nou maxim pentru perioada ulterioara razboiului din Irak, scumpirea reflectand temerile diminuarii continue a rezervelor americane de combustibil in conditiile unei noi raciri a vremii.
Barilul de petrol a fost tranzactionat pe piata americana cu peste 35 de dolari pentru prima data dupa invazia Irakului, in crestere cu 30 de centi.
Firma de previziuni meteorologice Meteorlogix a anuntat ca temperaturile din nord-estul Statelor Unite – o importanta zona consumatoare de combustibil pentru incalzit – vor cobora cu 15-20 grade Fahrenheit sub nivelul normal (mai mult de 8-11 grade Celsius), incepand de miercuri.
“Cererea de combustibil va creste din nou foarte mult, in contextul racirii vremii”, au anticipat specialistii de la Meteorlogix.
Cea mai recenta scumpire a petrolului a atras un apel la stabilitate din partea statelor membre in Organizatia tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC).
“Cerem tuturor partilor participante pe piata petrolului sa ia masuri pentru stabilizarea preturilor la nivele care reprezinta interesele producatorilor si ale consumatorilor”, a declarat Purnomo Yusgiantoro, ministrul indonezian al Petrolului.
El a reiterat ca OPEC produce mai mult decat cotele stabilite in mod oficial, incercand astfel sa limiteze cresterea preturilor, dar a adaugat ca organizatia din care face parte nu va relua discutia privind strategia sa oficiala pana la reuniunea prevazuta pentru data de 10 februarie.
Omologul sau din Qatar, Abdullah al-Attiyah, si-a exprimat in continuare temerea ca oferta de petrol ar putea fi prea mare la inceputul trimestrului al doilea, cand consumul scade in mod traditional, odata cu incheierea sezonului rece in emisfera nordica.
Agentia Internationala a Energiei a apreciat, la randul sau, ca OPEC ar trebui sa ia masuri pentru reechilibrarea pietei.
“Nu putem spune care ar fi pretul potrivit pentru un baril de petrol, dar cotatia actuala este prea mare. Cand OPEC se va intalni, in februarie, speram sa ia masuri pentru calmarea pietei. Avem nevoie de un oarecare echilibru”, a aratat Norio Ehara, directorul diviziei care reprezinta tarile din regiunea Asia Pacific si America Latina.
Valul de frig care a lovit Statele Unite a redus deja rezervele nationale de combustibil la cel mai mic nivel din 1975.
Irakul vrea o companie petroliera publica
Consilierii americani si oficialii irakieni au anuntat posibilitatea crearii unei companii petroliere publice in Irak, informeaza publicatia Wall Street Journal.
Initiativa ar limita semnificativ rolul companiilor straine in Irak, tara traditional strategica avand in vedere dimensiunea importanta a rezervelor de petrol. In plus, in acest mod s-ar elimina multe din suspiciunile privind motivatia interventiei americane in Irak. gabriel.taranu@zf.ro
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026