Versiunea completă
Companii

Petrom aduce „artileria grea“ pentru creșterea producției de petrol

Petrom, cea mai mare companie locală, a încheiat un contract de 15 ani cu britanicii de la Petrofac, grup specializat în servicii pentru industria petrolieră, cu venituri de 3,6 mld. dolari, pentru creșterea producției din nouă zăcăminte deținute de producătorul local de petrol și gaze situate în zona Țicleni, (județul Gorj).

Roxana Petrescu · 12 iulie 2010 · 3 min de citit

Petrom, cea mai mare companie locală, a încheiat un contract de 15 ani cu britanicii de la Petrofac, grup specializat în servicii pentru industria petrolieră, cu venituri de 3,6 mld. dolari, pentru creșterea producției din nouă zăcăminte deținute de producătorul local de petrol și gaze situate în zona Țicleni, (județul Gorj).
În următorii cinci ani de zile, britanicii ar trebui să crească producția din cele nouă zăcăminte, care au fost exploatate în ultimii 60 de ani, cu cel puțin 50%, Petrofac estimând în această perioadă venituri de 270 de milioane de dolari.
Acesta este cel de-al doilea parteneriat pe care Petrom îl semnează cu o companie de talie mondială, după ce anul trecut firma a început lucrările de explorare la mare adâncime în Marea Neagră împreună cu gigantul american ExxonMobil.
Creșterea producției de petrol și gaze este principala linie strategică a companiei pe termen lung în contextul în care Petrom a anunțat încă de anul trecut că activitatea de procesare a petrolului va fi diminuată ca urmare a reducerii capacității de rafinare a companiei.

900 de angajați trec la britanici
În urma contractului semnat, Petrofac va prelua de la Petrom operațiunile de producție și serviciile aferente, precum și circa 900 de angajați. “Pentru a ne atinge potențialul pe segmentul de explorare și producție, având în vedere complexitatea operării zăcămintelor mature precum și a portofoliului nostru în România, ne vom concentra asupra redezvoltării unui număr de circa șase-opt zăcăminte majore până în 2015”, a declarat Mariana Gheorghe, directorul general executiv (CEO) al Petrom.
Compania va rămâne deținătorul contractelor de concesiune și al producției de hidrocarburi, în timp ce Petrofac va gestiona operațiunile la zăcăminte în numele Petrom. Britanicii vor fi plătiți în funcție de cantitatea de țiței produsă, inclusiv un tarif crescut în funcție de producția suplimentară.
Potrivit standardelor internaționale de contabilitate, Petrom a înregistrat în primul trimestru al anului un profit net de 807 mil. lei (196,3 mil. euro), de aproape 2,5 ori mai mare comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce vânzările producătorului de petrol și gaze s-au majorat cu 2%, până la 3,93 mld. lei (957 mil. euro).


Miza contractului

Potrivit datelor Petrom, în prezent cele nouă zăcăminte din zona Țicleni produc împreună circa 4.500 de barili echivalent petrol pe zi, adică 2,5% din producția totală internă a Petrom. Potrivit datelor Petrofac, această producție este realizată prin intermediul a circa 300 de sonde, deși în zonă sunt amplasate mai 1.000 de sonde.
Dacă Petrofac își va îndeplini prevederile din contract, în 2015 producția din zona Țicleni ar trebui să ajungă la 6.750 de barili pe zi. Astfel, la un preț al barilului de 75-80 de dolari pe baril, Petrom ar putea avea un câștig suplimentar de până la 180.000 de dolari pe zi din producția de petrol și gaze.

Citește și