Petrom, gata sa faca profit de peste 500 mil. euro
N-a trecut un an de la privatizarea celei mai mari companii din Romania si Petrom, acum in proprietatea grupului austriac OMV, ar putea raporta un profit net de peste o jumatate de miliard de euro, valoare record pentru orice companie la nivel local. Mittal Steel Galati a obtinut anul trecut un castig net de 345 milioane euro la afaceri de 1,693 mld
N-a trecut un an de la privatizarea celei mai mari companii din Romania si Petrom, acum in proprietatea grupului austriac OMV, ar putea raporta un profit net de peste o jumatate de miliard de euro, valoare record pentru orice companie la nivel local.
Mittal Steel Galati a obtinut anul trecut un castig net de 345 milioane euro la afaceri de 1,693 mld. euro, nefiind facute publice estimari privind profitul pe acest an.
Intrebat de ZF care sunt estimarile conducerii Petrom privind cifra de afaceri si profitul pentru acest an, Gheorghe Constantinescu, directorul general al companiei, a spus ca estimeaza pentru acest an o valoare a cifrei de afaceri de 2,7 – 2,9 mld. euro.
In 2004, compania petroliera se situa la 2,1 mld. euro, nivel depasit deja in primele noua luni ale anului. La un business de 2,9 mld. euro in 2005, Petrom ar putea obtine un profit net de circa 520 mil. euro sau aproape un eurocent pe actiune, in conditiile in care compania isi mentine marja neta de rentabilitate de pe primele trei trimestre, de circa 18%. Oficialii Petrom au spus ca profitul net de 389 mil. euro obtinut in primele noua luni va fi imbunatatit pana la finele anului, fara sa dea alte detalii.
Rezultatele Petrom au fost favorizate de scumpirea titeiului si a produselor petroliere pe piata internationala si mai putin, de reducerea costurilor proprii pe fondul primelor masuri de restructurare impuse de noul actionar majoritar. Profitul Petrom obtinut la noua luni a contribuit la triplarea castigului grupului OMV.
Grupul austriac OMV a preluat anul trecut 51% din actiunile Petrom in cadrul unei tranzactii cu o valoare de 1,5 mld. euro. Austriecii au preluat controlul companiei romanesti si au schimbat aproape integral managementul, pastrandu-l in functie numai pe Gheorghe Constantinescu pe pozitia de director general. OMV a liberalizat politica de preturi a companiei, legand-o de cotatiile externe ale produselor petroliere.
De asemenea, peste 1.000 de directori din Petrom din stratul de middle management au fost examinati de OMV in vederea eficientizarii activitatii unei companii cu 50.000 de angajati.
Austriecii au trecut la reevaluarea activitatilor din portofoliul Petrom si au decis sa se concentreze asupra activitatii de baza a companiei – petrol si gaze, urmand sa externalizeze de anul viitor activele care nu au legatura cu acestea, cum sunt afacerea Carpatina cu ape minerale sau hoteluri. Constantinescu a precizat ca ca unitatile de cazare aferente benzinariilor vor ramane, cel mai probabil, in componenta Petrom, restul hotelurilor si motelurilor urmand sa fie vandute.
Petrom vrea sa se impuna ca primul producator de gaze din Romania si sa-si extinda operatiunile internationale in Balcani si in zona Marii Caspice. Compania are un program de investitii de 3 mld. euro pana in 2010. Petrom are o capitalizare bursiera de 7,23 mld. euro la un pret de 0,48 lei pe actiune, titlurile SNP inregistrand o scadere de 2,2% in ultima sedinta de tranzactionare.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026