Petrom majoreaza pretul carburantilor
Petrom majoreaza pretul carburantilor
Petrom va majora, incepand de astazi, preturile de referinta la carburanti cu 200 de lei pe litru, ca urmare a deprecierii monedei nationale fata de euro, conform unui comunicat al companiei. “Aceasta majorare include si influenta TVA aferenta accizei cuprinse in pret”, precizeaza sursa citata. Decizia de majorare a pretului se aplica atat in cazul benzinei, cat si al motorinei, indiferent de sortiment. Sucursalele Petrom pot vinde carburanti la un pret cu cel mult 5% in plus sau in minus. In prezent, Competrol, sucursala de distributie a carburantilor in Bucuresti, vinde benzina premium cu 30.450 de lei, in timp ce benzina premium fara plumb costa 29.100. Un litru de motorina Euro Diesel se vinde in statiile Petrom din Capitala cu 27.100 lei/litru.
Cea mai recenta majorare a pretului de distributie a carburantilor a avut loc la mijlocul lunii august, cand Rompetrol a anuntat o scumpire de pana la 10%.
O decizie similara a fost adoptata si de ceilalti operatori din piata.
Si preturile gazelor naturale vor fi majorate, tot de azi, cu 5%, astfel ca toate categoriile de consumatori vor plati cu circa 200.000 de lei mai mult pentru fiecare mie de metri cubi de gaze naturale consumate.
Pentru consumatorii rezidentiali, categorie in care este inclusa populatia si institutiile publice, pretul va creste de la 4.705.170 lei/1.000 de metri cubi la 4.940.429 lei, pentru aceeasi cantitate livrata.
Consumatorii conectati direct la sistemul national de transport (o serie de societati comerciale) vor plati 3.952.103 lei pentru o mie de metri cubi, cu aproape 190.000 mai mult decat in prezent. Pentru clientii conectati in sistemele de distributie a gazelor naturale, altii decit cei rezidentiali, 1.000 de metri cubi vor costa 4.545.179 de lei, in crestere cu aproximativ 216.000 lei. In acest an, pretul gazelor naturale a crescut cu 5% la fiecare trei luni, urmand ca, din 2005, majorarile trimestriale sa fie inlocuite cu una anuala.
Tot de anul viitor, va fi introdus si abonamentul lunar pentru consumatorii de gaze naturale, conform unui sistem de tarifare asemanator celui existent la energia electrica.
Oficialii ANRGN estimeaza ca abonamentul nu va depasi echivalentul a doi euro, pentru clientii casnici. Valoarea acestuia va fi calculata in functie de consumul fiecarui client.
Decizia de majorare a pretului la gaze naturale este motivata de alinierea treptata la nivelul practicat pe pietele Uniunii Europene.
Anul viitor, populatia ar putea plati circa 165 dolari pe mia de metri cubi, fata de 138 dolari/1.000 metri cubi, in prezent. Mediafax
-
ZF LIVE: Unde se blochează proiectele de infrastructură publică? Cum se pot face licitațiile mai repede, astfel încât proiectele publice să se facă mai repede?Info · 13 noiembrie 2026
-
Turbomecanica își crește profitul cu 81% în primele nouă luni, la 7,8 mil. lei, dar raportează venituri totale în scădere, sub cele bugetate. Rezultatul net mai mare vine pe fondul cheltuielilor mai mici: compania a renunțat la 130 de angajați în ultimul anBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Bursă. Ziarul Financiar a făcut pe baza informațiilor publice o radiografie a proiectului Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic în plină derulare din România, care va dubla din 2027 producția de gaze a României. Focusul a fost mai ales pe partea de contractare. Ce se știe în acest moment?Burse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026