Petromidia, mai tare decat grupul din care face parte
Petromidia, mai tare decat grupul din care face parte
Compania Rompetrol Rafinare Petromidia, care face parte din grupul petrolier privat Rompetrol, a realizat o cifra de afaceri de 290 milioane dolari si un profit operational inainte de amortizare (EBITDA) de peste 14 mil. $, cu circa 30% mai mare fata de nivelul bugetat, au anuntat reprezentantii grupului. Rezultatele difera fata de valoarea de 110 – 120 milioane dolari la nivel de grup pentru primul trimestru, anuntata anterior de Dinu Patriciu, presedintele grupului petrolier privat Rompetrol, care este principalul actionar de la Petromidia.
Pana la inchiderea editiei ZF, oficialii grupului Rompetrol nu au dat o explicatie privind aceasta diferenta de valoare.
Valoarea profitului operational pentru primele trei luni ale anului a fost la Rompetrol Rafinare de aproximativ 3,5 milioane dolari, de trei ori mai mare fata de cifra prevazuta in buget.
Valoarea investitiilor din acest an va fi de aproximativ 100 milioane de dolari la Rompetrol Rafinare, care vor fi axate in special pentru dezvoltarea activitatilor industriale de pe platforma Midia Navodari. Potrivit oficialilor grupului, prioritare raman proiectele de modernizare, consolidarea afacerii si cele pentru protectia mediului.
Aceste planuri urmaresc, in principal, ameliorarea calitatii produselor conform cerintelor europene la zi, cresterea capacitatii de utilizare a rafinariei de la 3,5 milioane la 4 milioane tone de titei anual si scaderea costurilor de productie de la 22 dolari la 18 dolari pe tona.
Potrivit lui Dinu Patriciu, grupul Rompetrol mizeaza in acest an pe obtinerea unei cifre de afaceri de 1,6 – 1,7 miliarde dolari, iar in doi ani ar putea ajunge la o cifra de afaceri de 3,5 miliarde dolari, urmand sa devina un jucator important regional.
Rompetrol Rafinare este listata la Bursa de Valori Bucuresti cu un pachet de 20%. Capitalizarea Petromidia este pe bursa de aproximativ 342 milioane dolari, la un pret de 670 lei/actiune. Ieri, actiunile au fost oprite de la tranzactionare.
adrian.mirsanu@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026