Pfizer anunță pentru T2 un profit în creștere cu 5,5%
Profitul Pfizer, cel mai mare grup farmaceutic la nivel mondial, a crescut cu 5,5% în trimestrul al doilea, la 2,6 miliarde de dolari, ca urmare a reducerii costurilor legate de achiziții și a impactului pozitiv al unui nivel mai scăzut al taxelor, potrivit Wall Street Journal.
Profitul Pfizer, cel mai mare grup farmaceutic la nivel mondial, a crescut cu 5,5% în trimestrul al doilea, la 2,6 miliarde de dolari, ca urmare a reducerii costurilor legate de achiziții și a impactului pozitiv al unui nivel mai scăzut al taxelor, potrivit Wall Street Journal.
Pfizer a continuat să se pregătească pentru expirarea, în noiembrie, a patentului asupra celui mai bine vândut medicament al grupului, Lipitor. Grupul vrea să-și întărească portofoliul de medicamente prin colaborări, acorduri de licențiere și achiziții mici, odată cu reducerea costurilor proprii pentru cercetare și dezvoltare.
Producătorul de medicamente s-a dezvoltat și diversificat prin megafuziuni, precum achiziția în 2009 a companiei Wyeth pentru 69 miliarde de dolari, însă recent a decis să se concentreze pe operațiunile de bază. Grupul intenționează să renunțe la o serie de active și a vândut deja compania Capsugel firmei de investiții Kohlberg Kravis Roberts pentru 2,4 miliarde de dolari.
Rezultatele din trimestrul al doilea au fost conforme cu așteptările Pfizer, a declarat Ian Read, președinte și director general.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026