Phenianul se joacă cu serviciile de informații străine efectuând deplasări de rachete - presă
Coreea de Nord a deplasat rachete în mai multe rânduri, în ultimele zile, cu scopul de a complica sarcina serviciilor străine de informații, odată cu apropierea unui tir considerat probabil, scrie joi agenția de presă sud-coreeană, relatează AFP.
Cele două rachete de tip Musudan, cu rază medie de acțiune, care nu au fost testate niciodată, au fost scoase din hangar și duse pe coasta de est, după care au fost aduse înapoi, în timp ce alte cel puțin cinci vehicule prevăzute cu lansatoare mobile erau deplasate, în paralel.
“Există semne care indică faptul că Nordul ar putea să lanseze rachetele de tip Musudan în orice moment, într-un viitor apropiat”, a declarat o sursă din cadrul serviciilor militare de informații sud-coreene. “Dar (Coreea de) Nord nu a încetat să își deplaseze rachetle”, a adăugat sursa citată.
Coreea de Nord caută să îi “obosească” pe agenții americani și sud-coreeni însărcinați cu supravegherea rampelor, potrivit altei surse, în contextul în care Statele Unite și Coreea de Sud și-au ridicat miercuri, cu o treaptă, nivelul de vigilență.
Rachetele de tip Musudan ar avea o rază de acțiune de cel mult 4.000 de kilometri, putând atinge Coreea de Sud și Japonia, dar și baze americane de pe Insula Guam, în Pacific.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026