Philip Morris, scadere de peste 30% a vanzarilor
Philip Morris, scadere de peste 30% a vanzarilor
Compania Philip Morris International (PMI), divizia grupului Altria, a anuntat o scadere cu 31,4% a vanzarilor pe piata romaneasca in trimestrul al treilea din acest an, in special ca urmare a reducerii vanzarilor de tigari L&M, cota de piata a companiei inregistrand un declin de 2,5 puncte, la 31%.
Potrivit raportului grupului Altria, cota de piata a brandului Marlboro a crescut cu 2%, pana la 12,2%.
Reprezentantii Philip Morris Romania nu au oferit niciun comentariu pe marginea acestor rezultate pana la inchiderea editiei.
In Europa de Est, Orientul Mijlociu si Africa, livrarile PMI au fost mai mici cu 0,7%, din cauza evolutiei nefavorabile de pe pietele din Turcia si Romania, compensata insa in mare parte de cresterile semnificative obtinute in Rusia, Ucraina, Israel si Egipt.
Profitul operational al companiei a coborat cu 3,8%, la 2,1 miliarde dolari, si cu 2,3% daca sunt excluse elementele exceptionale, Spania si Japonia avand o contributie combinata de circa 8% la declin.
In regiunea Uniunii Europene, livrarile PMI au coborat cu 0,9%, declinul din Spania, Germania si Portugalia fiind partial compensat de avansul din Italia, Polonia si Ungaria.
Filiala din Romania a Philip Morris a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de 421 mil. euro, in crestere cu 22% fata de 2004, potrivit datelor publicate de companie pe site-ul Ministerului de Finante. In aceeasi perioada, profitul raportat de Philip Morris Romania a crescut de peste doua ori, pana la 17 mil. euro.
Piata locala a produselor din tutun este disputata de filialele locale a trei companii multinationale: Japan Tobacco International (JTI), Philip Morris (PM) si British American Tobacco (BAT).
Acestia detin aproape 90% din piata totala a tigarilor, a carei valoare a depasit anul trecut un miliard de euro.
-
Bucureștiul intră pe harta marilor evenimente internaționale: infrastructură pentru până la 8.000 de participanțiInfo · 13 noiembrie 2026
-
PENNY deschide magazin în locul unuia dintre cele mai cunoscute cluburi istorice din București. În același spațiu a funcționat și Mega Image, dar a închisRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Cursa pentru angajare: cine conduce clasamentul aplicărilor pe platformele de recrutare și care sunt cele mai căutate joburi în funcție de generațieZF Gen Z · 13 noiembrie 2026