Piata a reactionat invers fata de semnalul BNR
Leul a continuat sa castige teren ieri, in timp ce pe piata monetara dobanzile au urcat din nou spre 30% pe an, pe fondul lipsei de lichiditati. Desi BNR a anuntat miercuri seara reducerea dobanzii cu un sfert de punct procentual, pana la 7,25% pe an, stirea nu i-a descurajat pe investitorii speculatori, care considera in continuare leul un plasament atractiv
Leul a continuat sa castige teren ieri, in timp ce pe piata monetara dobanzile au urcat din nou spre 30% pe an, pe fondul lipsei de lichiditati.
Desi BNR a anuntat miercuri seara reducerea dobanzii cu un sfert de punct procentual, pana la 7,25% pe an, stirea nu i-a descurajat pe investitorii speculatori, care considera in continuare leul un plasament atractiv.
Piata valutara interbancara s-a deschis in cotatii de 3,32 lei pentru un euro, cu jumatate de ban sub nivelul inchiderii de miercuri. Pe parcursul sedintei de tranzactionare euro a continuat sa piarda teren, cotatiile coborand pana la 3,3060/3,3090 lei. In piata exista opinii potrivit carora banca centrala a sustinut in prima parte a saptamanii cotatiile, prin cumparari discrete de valuta.
BNR a calculat ieri un curs de 3,3136 lei pentru un euro, cu 1,05 bani sub nivelul din ziua precedenta. Dolarul a pierdut de asemenea 1,3 bani, coborand la 2,4351 lei.
Pe piata monetara dobanzile pe termen scurt au urcat din nou la 20%-30%, pe fondul lipsei de lichiditati. Cererea de lei este alimentata de ordinele clientilor straini, care isi finanteaza plasamentele in obligatiuni in lei prin imprumuturi pe termen scurt. Nivelul lichiditatilor de pe piata ramane scazut, desi miercuri a ajuns la scadenta un depozit de 2 miliarde de lei atras anterior de BNR. Urmatoarele scadente importante sunt programate abia la sfarsitul saptamanii viitoare.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026