Piata ca tinta (1)

Este posibil sa intram in Uniunea Europeana in 2007. Nu ne va fi insa deloc usor sa castigam aceasta competitie in care se alearga pe cel putin trei culoare: economia, politica si diplomatia. Fara indoiala ca toate aceste trei curse sunt  la fel de importante. Totusi, cursa economiei mi se pare a fi cea mai grea.
Cursa in planul economiei este o cursa cu obstacole. Fiindca de tarile dezvoltate suntem inca despartiti prin ziduri inalte: nivelul tehnologic, productivitatea muncii, calitatea produselor, standardul de viata. Nu vom putea cuceri aceste redute inainte de a intra in marea familie a Uniunii Europene. Dar ca sa intram, ni se cere sa indeplinim o conditie preliminara: sa avem, in Romania, economie de piata functionala. Pentru a putea face fata presiunii concurentiale din Piata Comuna.
Economie de piata functionala… Suna rece, riguros, precis. Fara indoiala ca umanismul din noi (ma refer la noi, romanii) se va impaca greu cu o astfel de constructie a lumii, care asculta de glasul ratiunii. Fiindca noi, vreme de lungi decenii, am imbratisat un alt model decat cel inscris in genele fiecarui individ.
Colectivismul a vazut in socializare aplicarea unui principiu evoluat de viata. Si a  considerat ca nu era suficient sa fie modificate raporturile de proprietate. Prin urmare, a impus angajarea schimbarii naturii societatii si structurilor sociale. Pentru ca nu va fi fost de-ajuns productivitatea sporita…  prin noile forme de organizare colectiva a muncii. Era nevoie ca privilegiile naturale, determinate de calitatile inascute pentru munca productiva, sa se estompeze, fara ca in locul lor sa se nasca noi privilegii, de ordin social.
…Suna frumos. Dar un frumos in sine, care s-a opus realului, sarind din timpul si din spatiul in care se desfasoara constructia lumii. Cat priveste afirmatia ca un astfel de tip de societate,  “a dreptatii si egalitatii”,  nu se poate realiza  “decat cu pretul unei lupte duse la scara istoriei”…  este semnificativ faptul ca  lupta aceasta s-a dat. Dar n-au dat-o filosofii umanisti, ci comunistii. Istoria ne-a aratat ce-a iesit.
De 13 ani ne chinuim sa intoarcem roata istoriei. Sa facem si in Romania economie de piata. N-am reusit decat partial. Acum vine Uniunea Europeana si ne cere sa grabim pasul.
Dar de ce sa dam buzna catre economia de piata? Nu ne-ar fi mai buna calea a treia: o combinatie calduta intre socialism si capitalism, fara concurenta, fara falimente, fara somaj? Multi romani si-au legat visele de aceasta idee. Dar calea a treia e… Fata Morgana. Cei care o cauta incearca iluzia calatorului prin desert: ii este sete si are mereu impresia ca se apropie de o oaza, dar oaza se tot indeparteaza si el nu ajunge niciodata la ea. Calea a treia nu exista. Sau, cel putin, nimeni n-a gasit-o pana in prezent.
In economia de piata, nu poate fi ocolita o intrebare dura: ce sa faci cu productia pe care consumul nu poate s-o absoarba? Aparitia unui produs are ratiune numai in doua sensuri: fie ca producatorul reuseste sa-l impuna in consum, provocand o noua nevoie, fie ca nevoia de consum, pentru produsul in cauza, e deja constituita. In ambele cazuri, insa, mai intra in joc o conditie: consumatorul sa poata suporta pretul. Sa aiba banii necesari. Pentru ca daca nu-i are va privi cu jind vitrinele, fara sa se incumete sa intre in magazin si sa cumpere.
In tarile dezvoltate, regele pietei e consumatorul. El decide iclusiv cine produce. Pentru ca vor continua sa produca numai cei ale caror produse sunt cumparate. Ceilalti dispar. La noi, in schimb, rege e producatorul. De altfel, asa-i in toate zonele mai putin dezvoltate: producatorii decid cat produc, cum produc, ce calitate asigura produselor lansate pe piata si cu cat le vand. Si asta fiindca nu se lovesc cu capul de… concurenta.
Intr-o economie de piata functionala, producatorilor urmeaza sa li se scoata de pe cap coroana. In sensul ca, pierzandu-si subventiile, vor incepe sa asculte de adevarul preturilor, al dobanzilor bancare, al cursului valutar. Dar mai ales de adevarul costurilor.
In fond ce vrem? Sa traim altfel! Sa traim bine! Dorinta ne va fi insa zadarnica atat timp cat vom continua sa cochetam cu acest soi de mixaj, pe care unii teoreticieni l-au numit calea a treia: un fel de “stat al bunastarii”, ce ar putea sa rezulte din combinataia socialismului parasit si a capitalismului de care ne e teama sa ne apropiem. Calea a treia nu duce decat spre lumea a treia: o societate cu bogati putini, cu saraci multi si fara o clasa de echilibru – cea de mijloc.