Versiunea completă
Business Construct

Piața cimentului, minus 16% în primul semestru

Producția de ciment s-a diminuat cu 16% în primele șase luni, la 2,94 mil. tone, iar vânzările totale au scăzut în acest interval cu 17%, la 2,99 mil. tone, potrivit datelor furnizate de patronatul de profil CIROM.

Adrian Voicu · 29 septembrie 2010 · 1 min de citit

Producția de ciment s-a diminuat cu 16% în primele șase luni, la 2,94 mil. tone, iar vânzările totale au scăzut în acest interval cu 17%, la 2,99 mil. tone, potrivit datelor furnizate de patronatul de profil CIROM. Producția de clincher, semifabricat din care se obține cimentul, a scăzut cu 16% în perioada ianuarie-iunie, la 2,19 mil. tone. Vânzările totale ale producătorilor de ciment din România, excluzând importurile, s-au comprimat cu 20% în primul semestru, la 2,88 mil. tone. În primele cinci luni importurile de ciment și clincher au totalizat circa 130.000 de tone. În intervalul ianuarie-mai 2009 în România nu au fost realizate importuri ale acestor produse. Datele furnizate de patronatul din industria cimentului și altor produse minerale pentru construcții din România – CIROM – sunt bazate pe raportările Institutului Național de Statistică. Anul trecut, producția de ciment a scăzut cu 27,8%, la 7,8 mil. tone. Piața locală este disputată de trei dintre cei mai importanți producători la nivel mondial, Lafarge (Franța), HeidelbergCement (Germania) și Holcim (Elveția).

Citește și