Piata electrocasnicelor - regres in 2004, redresare anul viitor
Piata electrocasnicelor - regres in 2004, redresare anul viitor
Piata romaneasca a aparatelor electrocasnice va atinge in acest an o valoare cuprinsa intre 650 si 750 milioane euro, inferioara celei inregistrate anul trecut, dar reprezentantii industriei mizeaza pe o revigorare anul viitor, cand estimeaza o crestere de 10-15%.
“Abia in 2005 valoarea pietei electrocasnicelor va reveni la nivelul din 2003, cand s-a situat intre 750 – 800 milioane euro”, a apreciat Oguzhan Ozturk, directorul general al Arctic Gaesti.
La randul sau, Dan Ostahie, directorul general Altex, unul dintre cei mai importanti retaileri in domeniu, a declarat ca piata electrocasnicelor a cunoscut o usoara scadere in prima parte a anului, dar va creste cu pana la 10% pana la sfarsitul lui 2004.
“Piata se va situa in linii mari la un nivel apropiat celui de anul trecut. Asa cum s-a vazut in primele opt luni, piata a fost puternic influentata de normele pentru creditul de consum”, a afirmat Ostahie.
Totodata, cumparatorii s-au orientat anul acesta mai mult spre achizitionarea de produse IT si telefoane mobile, vanzarile de “electrocasnice albe” (frigidere, masini de spalat, aragazuri) fiind mai mici decat in 2003.
In ceea ce priveste anul 2005, Ostahie a apreciat ca evolutia pietei va fi determinata de factorii macroeconomici, dar rata de crestere se va situa intre 10-15%.
Directorul de marketing al retelei de magazine Domo, Razvan Iancau, considera ca primele luni ale acestui an au dovedit ca dinamica vinzarilor este inca sensibila la evolutia creditelor de consum. O data cu introducerea normelor BNR, mai restrictive, vinzarile au marcat o scadere fata de acelasi interval al anului trecut cu 15-20%.
“Acest lucru s-a remarcat si prin evolutia componentei vanzarilor la principalii retaileri. Astfel, cumparaturile cu plata pe loc au crescut usor, iar ratele au depasit cu putin 50% din totalul vinzarilor, fata de anul trecut cind reprezentau circa 75-90%”, a mai spus Iancau.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026