Versiunea completă
Eveniment

Piața nu s-a înțeles cu Finanțele la obligațiunile-eveniment pe 15 ani

Ministerul Finanțelor a eșuat ieri în încercarea de a vinde o emisiune de obligațiuni de stat pe 15 ani în valoare de 300 mil. lei, reușind să plaseze titluri de numai 40% din suma programată la randamentul mediu acceptat de 6,98%.

Razvan Voican · 23 februarie 2012 · 2 min de citit

Kar fi trebuit să fie o emisiune-eveniment care să marcheze introducerea pe piață a celei mai lungi scadențe din portofoliul Ministerului Finanțelor. Statul a mai avut o tentativă în acest sens în 2005, după care a abandonat strategia de extindere a maturităților, ba chiar ajungând la un moment dat să suspende emisiunile de titluri.

În ianuarie, când era secretar de stat responsabil cu trezoreria, Bogdan Drăgoi – actualmente ministru al finanțelor, se arăta încrezător în privința succesului obligațiunilor pe 15 ani, afirmând că emisiunea se adresa cu precădere fondurilor de pensii care au nevoie de plasamente pe termen mai lung și că discuțiile cu piața fuseseră încurajatoare. Și totuși, ieri, după o serie lungă de licitații la care Finanțele reușiseră să împrumute sume mult mai mari decât cele programate și la dobânzi în scădere cons­tantă, bondurile pe 15 ani nu și-au găsit cerere la prețul dorit de Trezoreria statului cu toate că teoretic suma de 300 mil. lei ar fi putut fi absorbită fără probleme de administatorii fondurilor de pensii, având în vedere că activele acestora se ridică la circa 7,2 mld. lei.

Băncile ar fi plasat peste 1,2 mld. lei, adică de patru ori suma programată de Finanțe, însă emisiunea s-a împotmolit la nivelul prețului, statul refuzând randamente mai mari de 7%.

Ministerul Finanțelor tatonase piața pentru obligațiuni pe 15 ani încă de anul trecut, fără să fi trecut la o emisiune efectivă, însă de această dată contactele cu investitorii păreau să fi condus la o armonizare a pozițiilor inclusiv vizavi de preț.

Poziționarea cererii din piață sugerează un grad relativ ridicat de neîncredere care nici nu este surprinzător în actualul climat dominat de incertitudine. Pe de altă parte, pentru Ministerul Finanțelor este foarte importantă lungirea scadențelor la datoria publică pentru a evita acumularea unor vârfuri de plata periculoase din cauza rostogolirii succesive de datorii pe termen scurt. În același timp, piața duce lipsa unor repere de preț la finanțările pe termen lung, acesta fiind unul dintre motivele des invocate de bancheri în discuțiile privind obstacolele din calea creșterii creditului în lei.

Citește și