Piata Teatrului National la 1899

Cui si-a imaginat ca Bucurestii au facut saltul de la oras provincial la Micul Paris peste noapte, aceasta fotografie ii dovedeste ca s-a inselat. Ritmul a fost foarte departe de cel ceausist.
PiaTa Teatrului National a suferit transformari in segmente de timp ce se masoara in decenii. Sunt mai multe explicatii. Prima explicatie ar fi sensul etatist al transformarii de care astazi suntem atat de mandri. S-a urmarit, inainte de toate, construirea institutiilor demne de un stat modern, european, demne de un regat. Concomitent cu ele s-au inaltat si palatele unor institutii particulare – hoteluri si banci – si abia dupa ele au aparut si locuintele somptuoase. Aceasta ierarhie a fost determinata de fondurile disponibile, statul ridicat la rang de regat generand o incredere care a deschis seifurile marilor banci occidentale. In comparatie cu statul, particularii nu aveau alte garantii, decat priceperea si norocul in afaceri. O alta explicatie ar fi nevoia de model. Intr-un regat primeaza gustul suveranului. Ludovic al IV-lea, Regina Victoria, Napoleon al III-lea sunt exemple celebre. Nici Romania Regelui Carol I nu a facut exceptie. Astfel, arhitectii – majoritatea francezi – care fusesera sau erau inca angajati la lucrari pentru stat, au fost angajati si de particulari. Mai mult, acest fenomen a determinat casatoria acestor arhitecti straini cu doamne din inalta societate bucuresteana Daca stau si ma gandesc, nu cunosc nici o exceptie de la aceste “mezaliante”. Tinand seama de cele afirmate, se poate intelege de ce ritmul transformarii Pietei Teatrului National a fost lent ori foarte lent: nu era locul pentru construirea unor ministere si nici locul ideal pentru banci sau locuinte.