Pictura ca un psalm soptit

Nu stiu cum altfel as putea traduce statornica evlavie cu care Maria Truta isi mladiaza paleta coloristica si dezinvolta alegrete a liniei in fata sevaletului sau a blocului de desen. Face parte din falanga “rezistentilor” clujeni ai marii traditii picturale autohtone. Cea care a amprentat cu o consecventa inca productiva si astazi destinul artei plastice romanesti vreme de mai bine de sapte decenii!

Obarsia ei carturareasca si profund ardeleana, educatia academica sub obladuirea unor efori artistici de talia unor Aurel Ciupe (care a si descoperit-o) si Petre Abrudan, la care se cuvin adaugate vecinatatile mai mult decat colegiale ale unor spirite si caractere alese, care i-au intersectat si modelat destinul artistic si personalitatea umana (Valentin Tascu, Paul Sima, Carol Nebert, Victor Ciato, Anastase Demian), carisma de o distinctie exotic-egeeana dublata de o intensitate putin comuna a fluxurilor sale mediative si contemplative, dar si de o acuitate a sensibilitatii retiniene, fac si astazi din Maria Truta o figura de prim plan a agorei artistice clujene, in particular, si romanesti, in general.
Am avut fericitul prilej sa-i patrund in atelierul-casa din faimoasa “colonie” artistica din str. Albac 19, relativ recent, prin mijlocirea unui coleg de breasla ceva mai tanar si mult emancipat de cutumele estetice si stilistice ale emulilor tandemului Ciupe-Abrudan. Cei apropiati si, evident, acceptati in proximitatea “intimitatii” ei artistice o alinta cu apelativul – devenit, iata, un fel de acronimic de legenda vie – Mama Mia! Formula care tine loc si de sonerie, si de telefon, si de familiaritate reverentioasa… Proverbiala ei modestie, transpusa in taceri scrutatoare ale interlocutorului, ca si statura impecabil demna a atitudinii si verbului sau i-au conferit un fel de autoritate nobiliara, in ordine morala si spirituala, unanim acceptata .
Fin deslusitor al caracterelor ce-i trec pragul, bisturiul intelectual si psihologic cu care isi diseca potentialii compagnoni i-au hiperbolizat tacerile sententioase si misterul fervorii ei creative. M-am socotit privilegiat atunci cand, in prelungirea unui concentrat dialog (fara martori!), a consimtit sa-mi arate cate ceva din lucrarile tainic oranduite in rastelul din stramtul ei laborator de creatie. Un survol pigmentat (nu se putea altfel!) de observatii lapidare, de interogatii penetrante, exclamatii admirative, nuantari obiective si galant-critice, primite de artista cu binevoitoare curiozitate si eleganta reflexivitate polemica. O experienta de atelier “fara frontiere”, ce ne-a fost prielnica amandorora.
La putin timp dupa aceea, simultan unui ne-voit stagiu clujean al subsemnatului, Maria Truta intra in somptuoasele sali de la etajul Muzeului National de Arta din orasul de pe Somes cu o expozitie, numita oarecum impropriu “retrospectiva”, performata curatorial de profunda cunoscatoare si prietena de o viata a artistei, istoricul de arta dr. Livia Dragoi, directoarea Muzeului. Un concept expozitional cu o pregnanta nota exegetica, exemplar argumentata si sustinuta de un aparat critic si ilustrativ editat de Muzeu cu acest prilej sub forma unui consistent catalog. Fapt ce a consacrat, in cele din urma, in constiinta numerosului public ce a trecut pragul expozitiei, cel mai exact si mai complet profil al artistei clujene din intreaga sa cariera. Ceea ce trebuie judecat ca un act de recuperare culturala imperios necesar, dar si ca un atestat justitiar fata de o personalitate artistica elevata, de o probitate si consecventa estetica lipsite de infatuare experimentalista si intemeiata pe o niciodata tradata profesionalitate. Notele dominante ale “retrospectivei” sunt date de suitele de desene si pasteluri, de crochiuri portretistice si notatii peisagistice. Este demonstratia de rafinata simplitate a rostirii picturale, de tehnicitate impecabila, de virtuozitate sensibila a reflexivitatii si elaborarii/expresiei plastice, unde lectia marii si adevaratei picturi este probata sintetic si cordial, dar si cu o detasare in care citatul “modernitatii clasicizate” (fie ca e vorba de exaltarea postimpresionista, ori de involburarea cromatica expresionista in spiritul traditiei scolii baimarene) este interpretat intr-o savuroasa cheie a libertatii si a temperantei postmoderne. Fapt vadit mai cu seama in uleiurile sale. Acolo unde aparentul conservatorism stilistic nu-i decat manifestarea unei prodigioase culturi vizuale.
Din pacate, tocmai aceasta secventa, in care maiestria cercetarii picturale a artistei a fost reprezentata disproportionat, (desi intotdeauna semnificativ) in raport cu pastelurile si desenele in carbune sau sanguina. Or, tocmai in aceasta privinta, opera Mariei Truta isi releva precizia si echilibrul compozitional, armonia tonica, vibranta, expresiva ori eclatant sensibila a acordurilor sale cromatice, intr-o generoasa etalare tematica. Din care nu lipseste aproape nimic din ceea ce marea traditie picturala a resurectiei post-cezanniene – de la peisaj la portret si de la nud la natura statica – a impus in memoria vizuala a umanitatii. Maria Truta se revendica cu distinctie senioriala, prin intreaga ei fibra si vocatie creativa, acestei mereu dainuitoare si indragite stirpe artistice!