Pictura non-discursiva

Nu intotdeauna suntem suficient pregatiti pentru a putea intra intr-o relatie cat de cat compatibila cu tipurile de limbaj experimentate de reformatorii ce agita cu tot mai multa insistenta lumea artelor. Nici respingerea lor ab initio nu este atitudinea cea mai salutara. Stari contradictorii il incearca pe privitorul onest, aflat in fata unor imagini ce-si refuza comunicarea si aplombul emotional, lasand camp liber, in schimb, incontinentei interogative si flagelarii polemice. O emisie creativa eminamente cerebrala, suficienta siesi, aproape cinica, precum un monolog hamletian rostit intr-o sala de muribunzi! La o prima impresie, acestea mi-au fost gandurile provocate de spectacolul vizual orchestrat la Galeria “Apollo” de trei importanti exponenti ai noului val de artisti formati la scoala bucuresteana de pictura: Ion Anghel, Anca Laura Coller si Adrian Serbanescu.

Impactul vizual, trebuie sa recunosc, este foarte puternic. Si, probabil, reprezinta una din mizele capitale ale acestui tip de pictura, ca s-o numesc cu un termen conventional-generic. Pentru ca, de fapt, cu exceptia lui Adrian Serbanescu, in ale sale mari desfasurari parietale – caracterizate de un gestualism abstract, energic, oarecum controlat si inviorat de savuroase jocuri cromatice in consonante armonii tonale (perioada lui albastra?) – unde picturalitatea ramane un atribut dominant, lucrarile din expozitie atesta tehnici mixate si evolutii experimentaliste situate la granita dintre genuri. Mai cu seama Ionut Anghel percepe imaginea ca pe o constructie in doi timpi: primul, cel al destructurarii formelor, al spargerii conventiilor coerentei bidimensionale a discursului plastic comun si lizibil. Cel de-al doilea, al arhitecturarii aleatorii din multimea de fractarii purtatoare de inteles de sine statator, sau de semnificatie pur optica, intr-un exercitiu plastic aparent abstract si ingenios, intr-un cuprins bine determinat si ritmat cromatic si grafic. Fiecare compozitie este pusa in relatie osmotica si polemica atitudinal totodata, cu o forma perfecta – mulajele humaniforme traditionale din recuzita oricarui atelier de studiu de expresie si miscare. O imbinare subtila intre stenicitatea coerentelor academice si mobilitatea limbajului plastic si a imaginatiei intr-un timp al desensibilizarii extreme a discursului pictural. Cum o si rezuma artistul intr-un soi de motto, extras din jurnalul lui Braque, ce-i motiveaza in buna masura selectia din actuala expozitie: “Cred in regula care corijeaza sentimentul.”

Anca Laura Coller merge chiar mai departe. In compozitiile ei se deslusesc inca, difuz dar evident, reperele fotografice. Fragmentarismul imagistic ce simbolizeaza varstele si evenimentele “imortale” ale vietii; “La vieille damme sans regrets” – noteaza insidios artista pe una dintre lucrari, in centrul careia troneaza imaginea unei adolescente dintr-un album cu vestigii interbelice. Tanara artista gloseaza pictural, dar si cu suave dantelarii graficate insinuate in suprafata panzei, in jurul unor astfel de forme vestigionare. De regula , imagini fotografice atent dizolvate in mustul fetid de alburi murdare si griuri, ce domina planeta si viziunea ei pictografica. De altfel, in uvertura intregii expozitii, Anca Coller desfasoara un montaj masiv de fotografii mari cu un pregnant continut documentar. Un mesaj vizual ce-mi evoca strigatul expresionist, dar si cercetarile de gen ale lui Peter Jacobi extrase din memoria postbelica a Gemaniei invinse, cu ranile cvasicicatrizate ale toposului tradand patetic o lume imunda, agresiva si inca amenintatoare! Anca Coller ne invadeaza retina coplesindu-ne cu astfel de “chipuri” hidoase ale paraginilor industriale, ale acestor monumente ale sordidului care impanzesc astazi “edenicele” noastre spatii mioritice.

Ca si la Ion Anghel, dar cu o trimitere mai transanta la simbolul real, creatiile lui Coller au un mesaj polemic explicit, peste care nu se poate trece. “Obiectele” ei, “Mirese sau clepsidre inutile”, intaresc, o data in plus, aceasta apetenta a artistei spre persiflanta sfichiuire a inteligentei ludice. De fapt, numitorul comun al celor trei expozanti.