Pierderea inocentei

Pe 11 iunie, Matei Visniec a descins din Paris in Suceava, pentru a-si lansa o antologie de autor. Pentru un oras amortit, a fost mai mult decat un mic eveniment. Daca ar fi fost macar un crater, orasul acesta poate ca ar fi sangerat putin.

Asa, catorva poeti, prieteni, pasionati li s-a oferit privilegiul unei demonstratii: celebritatea nu alieneaza decat impostura. Regizor al propriei masti, provincialul e arogant, burghez si pozeur. El face din exhibare o arta. Dar Parisul, oricat ar spune gurile rele, stie inca sa ocoleasca provincialismul.

Cat despre Matei Visniec, a fost discret, desi exact, fara morga, desi regizor al intregii piese, sincer, desi constient ca toti ii traiesc prezenta. Asa se face ca savanta exegeza a fost substituita de intamplari, farse lunediste si de numele catorva mentori (Nicolae Manolescu si Constanta Buzea, printre ei). In fine, dupa mai bine de douazeci de ani, a fost gasit, ascuns la Suceava, printre alcooluri, Roman Istrati. Un personaj din piesele lui Visniec, unul dintre acele personaje gonflabile aflate la mana (R)regizorului?!

Orasul cu un singur locuitor este, o stim prea bine, si titlul celei de-a doua carti a lui Matei Visniec, care tine de intriga unei mici povesti subiective. Era in vara lui ’83 – prima vacanta studenteasca. Alesesem sa merg intr-o tabara de cercetare folclorica si, dupa cateva zile petrecute la Baia Mare, ne-am trezit, zece studenti din Iasi si Suceava, la Buteasa, o localitate izolata din zona Chioarului, la vreo zece kilometri de Somcuta Mare, acolo unde se nascuse un mare poet, Szilagy Domokos. Nu stiam prea multe. Traiam, in schimb, totul cu exuberanta si cu incredere; euforic si inocent, simteam ca sunt (in) centrul lumii.

Vreme de vreo zece zile, printre colinde, doine, anecdote, trecute toate prin indecise pasiuni adolescentine, singura carte pe care o aveam cu noi, o carte de grup, era Poeme de amor, de Mircea Cartarescu. Nu mai citisem asa ceva.

In fine, in drum spre casa, in asteptarea unui autobuz, la o librarie din Suceava – Orasul cu un singur locuitor: Un titlu incitant, al unui autor de care nu auzisem. Biografismului exuberant si euforic din poemele de amor li se opunea socratismul unei atmosfere care muta prezentul in filosofie si mit. Peste doua-trei luni, pe o alee din Copou, unul dintre colegii de Buteasa mi-l arata pe Nichita Danilov, ale carui scenarii, acum, dupa ce-l vazusem pe autor coborat din text in realitate, imi pareau si mai stranii.

Asa mi-am pierdut, daca vreti, inocenta. Caci, fascinat, am inceput sa inteleg: atat de diferiti, poetii sunt solidari prin limbaj si devotiune. Cat despre intalnirea cu Matei Visniec, ea nu-mi mai permite sa spun, cum as fi fost tentat, cuvantul mateivisniec citeste cuvantul Poezie. Chit ca devotiunea, care nu e a unui personaj, e intemeiata adesea pe indoiala. Bine, dar aceasta e deja povestea altei inocente invinse, despre care nu pot vorbi acum.