Pierderile Băncii Carpatica au frânat în trim. III
Banca Carpatica din Sibiu (BCC), controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea, a raportat pierderi de 115,4 mil. lei (27 mil. euro) după primele nouă luni ale anului, față de un rezultat negativ de 106,4 mil. lei în primul semestru.
Banca Carpatica din Sibiu (BCC), controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea, a raportat pierderi de 115,4 mil. lei (27 mil. euro) după primele nouă luni ale anului, față de un rezultat negativ de 106,4 mil. lei în primul semestru.
Astfel, după două trimestre dezastruoase din punctul de vedere al rezultatelor financiare, banca a reușit să-și reducă pierderile în trimestrul al treilea, la circa 8,9 mil. lei. Chiar și așa, pierderile băncii în T3 au fost de circa 3,6 ori mai mari decât în perioada similară a lui 2009. În primele nouă luni din 2009, banca raportase un profit net de circa 5,8 mil. lei.
Rezultatele băncii au continuat să fie afectate de provizioanele mari aferente creditelor neperformante, care s-au ridicat în primele nouă luni la 168 mil. lei (aproape 40 mil. euro), prvizioanele nete constituite în trimestrul al treilea fiind de circa 22 mil. lei (5,1 mil. euro).
Provizioanele au condus la scăderea valorii portofoliului de credite de la circa 1,22 mld. lei la începutul anului la 984 mil. lei la finele lunii septembrie, ceea ce a determinat și o scădere a veniturilor din dobânzi, compensată însă de o scădere mai puternică a dobânzilor plătite la depozitele atrase.
Banca a raportat un profit operațional de 52,8 mil. lei (12,4 mil. euro) de circa 3,6 ori mai mare decât în primele nouă luni ale lui 2009, în condițiile în care scăderea dobânzilor la depozite a fost mai puternică decât reducerea dobânzilor la credite, ceea ce i-a permis să-și crească marjele de dobândă, astfel că veniturile nete din dobânzi s-au dublat, la 73 mil. lei. Banca și-a crescut profitul și pe partea de trading, cu circa 27%, la 47 milioane de lei. În schimb veniturile nete din comisioane au scăzut cu 28%, la 32,6 milioane de lei, conform situațiilor financiare transmise BVB.
Cheltuielile administrative generale au crescut cu 2,7%, la 74 mil. lei, cea mai mare pondere având-o cheltuielile cu personalul, în valoare de 56 mil. lei. Numărul de slariați a scăzut în primele nouă luni din 2010 cu 340 față de perioada similară din 2009, la 1.620. Carpatica avea la finele lunii septembrie 172 de unități.
Banca Carpatica este controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea, care deține circa 40% din acțiuni, alți doi investitori români (Corneliu Tănase și Alin Albu) deținând câte 10%. Banca și-a majorat capitalul social la începutul anului cu circa 51 milioane de lei (12 milioane de euro) prin aporturi în numerar ale acționarilor, iar în prezent mai derulează o majorare de capital de circa 63,5 milioane de lei (14,8 milioane de euro) pentru a-și reface capitalurile proprii.
Banca are în prezent o capitalizare de 56,6 mil. euro, în condițiile în care acțiunile au pierdut 12% de la începutul anului.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026