Piraeus si-a dublat creditele acordate la noua luni
Piraeus Bank, filiala locala a grupului elen cu acelasi nume, a incheiat primele noua luni ale anului cu un sold al creditelor acordate de 3,5 miliarde de euro, in crestere cu 99% fata de anul trecut.
Piraeus Bank, filiala locala a grupului elen cu acelasi nume, a incheiat primele noua luni ale anului cu un sold al creditelor acordate de 3,5 miliarde de euro, in crestere cu 99% fata de anul trecut.
In acelasi timp, depozitele atrase sunt la un nivel de trei ori mai jos, cumuland in septembrie 881 de milioane euro, pe fondul unei cresteri mai accelerate, de 130%. Cresterea depozitelor a devansat cresterea imprumuturilor si pe fondul unui efect de baza favorabil pentru depozite, care sunt la un nivel mult mai jos. Insa in valoare absoluta, volumul de credite acordate in ultimele 12 luni a fost de peste trei ori mai mare decat economiile pe care banca a reusit sa le atraga de la clienti. In aceasta perioada Piraeus a mai recuperat din discrepanta dintre credite si depozite. Daca anul trecut depozitele finantau doar 21,6% din creditele acordate, anul acesta procentul a crescut pana la 25%. Restul resurselor de care filiala locala a mai avut nevoie pentru a acorda credite au provenit de la banca-mama, Piraeus Bank Group, a patra mare banca din Grecia. Indicatorul depozite/credite ce caracterizeaza portofoliul Piraeus ramane la un nivel mult sub cel inregistrat la nivel agregat in sistemul bancar autohton, de circa 90% anul acesta. Banca nu a avut o strategie prea agresiva pe partea de atragere de lichiditati, mentinand ratele de dobanda sub nivelul mediu al sistemului bancar. La depozitele la termen constituite de clienti in moneda nationala, cea mai mare dobanda oferita in prezent de Piraeus Bank este de 8,75%, in conditiile in care cele mai recente date ale BNR afiseaza o dobanda medie la depozitele noi de 10,67%. La depozitele in euro, situatia este similara. Banca ofera o dobanda maxima de 4,6% pentru depozitele la termen pe 12 luni, in conditiile in care BNR afiseaza o dobanda medie de 5,34% la economiile pe un an. Activele bancii s-au dublat pana la 4,3 miliarde euro, fiind cea mai accelerata crestere inregistrata de filialele detinute de Piraeus Bank Group, cu exceptia Ucrainei, unde cresterea activelor a fost de 149%, insa plecand de la o baza mult mai mica, de 138 milioane euro. Filiala din Romania a grupului elen are o pozitie importanta in portofoliul Piraeus, in conditiile in care detine cele mai mari active, cu aproape cea mai accelerata crestere anul acesta. Cota de piata detinuta de filiala romaneasca a Piraeus a ajuns in septembrie anul acesta la 5,5%, conform datelor proprii ale bancii. Fata de finele anului trecut, cota de piata a ajuns la mai mult decat dublu. Topul bancilor pe 2007, conform datelor BNR indica Piraeus Bank pe locul 13, aferent unei cote de piata de 2,4% si active de 1,6 miliarde euro. La capitolul cota de piata, Romania nu mai este printre filialele fruntase ale Piraeus Bank Group. Banca din Bulgaria a cucerit 7,8% din piata, iar in Albania, Tirana Bank a ajuns la 15,2% cota de piata in septembrie anul acesta. Piraeus Romania a accelerat puternic extinderea retelei teritoriale. Din septembrie anul trecut cand banca numara 90 de agentii pe piata autohtona, in aceeasi luna din 2008, Piraeus a ajuns la 165 de unitati bancare. Reprezentantii institutiei estimeaza pentru sfarsitul anului sa ajunga la 180 de agentii, avand planificata deschiderea a cate cinci agentii lunar.Citește și
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026