Versiunea completă
Companii

Pirelli vrea sa-si mareasca investitiile in Romania

Pirelli vrea sa-si mareasca investitiile in Romania

Ziarul Financiar · 28 iulie 2006 · 1 min de citit

Grupul italian Pirelli negociaza cu autoritatile din Gorj pentru realizarea unei investitii de aproximativ 70 de milioane euro in Parcul Industrial Sadu, intr-o fabrica pentru productia de filtre destinate motoarelor Diesel Euro 5, cel mai putin poluante, a declarat presedintele Consiliului Judetean Gorj, Ion Calinoiu, citat de Mediafax.
Conducerea CJ Gorj a incheiat un memorandum de colaborare cu reprezentantii Pirelli, contractul final pentru inceperea investitiei urmand sa fie semnat la inceputul toamnei.
Negocierile vor continua la Ministerul Economiei, in urmatoarele saptamani, investitorii dorind sa aiba acces la o linie de electricitate care sa le asigure un consum constant.
Potrivit sursei citate, Pirelli doreste sa produca la Sadu filtre pentru motoare Diesel Euro 5.
Compania este interesata de o suprafata de 10 hectare din cele 18 hectare cat are parcul industrial, aceasta fiind cea mai mare investitie privata de dupa anul 1989 din Gorj. Anul trecut, compania italiana a infiintat in Romania o societate mixta – in care detine 80% din actiuni – impreuna cu firma germana Continental pentru producerea de cord metalic la Slatina. Fabrica a implicat o investitie de 40 de milioane de euro. De asemenea, Pirelli va deschide la Slatina, in acest an, cea mai mare unitate de productie de anvelope din Europa de Est, investitia ridicandu-se la aproximativ 110 milioane de euro.
Tot la Slatina italienii au mai detinut si o fabrica de cabluri si sisteme, pe care au cedat-o insa Goldman Sachs Capital Partners in cadrul tranzactiei care a vizat intreaga divizie de cabluri si sisteme a grupului italian.
Dintre concurentii Pirelli la nivel mondial, Michelin si Continental sunt prezenti in
Romania si cu activitati de productie. Daca Michelin a intrat prin achizitionarea mai multor fabrici de profil ale grupului Tofan, Continental a preferat sa construiasca de la zero o fabrica in Timisoara.

Citește și