Placintarul

M-am intrebat in dese randuri: cine erau clientii obisnuiti ai negustorului ambulant? Este limpede ca nu poate fi vorba de sedentari, indiferent de rangul lor social. Cine atunci?
Consultarea lucrarilor de specialitate, amintirile calatorilor straini ori Bacalbasa n-au condus la nici un rezultat. Comertul ambulant era privit, in sine, fie ca un aspect exotic, extins in mod ironic asupra poporului de pe malul nordic al Dunarii, fie ca o sursa de analiza sociologica a populatiilor balcanice. Nimic despre clientela, desi nu poate exista comert fara clienti. Ei bine, acest desen al unui misterios L.B. lamureste fara putinta de tagada chestiunea. Vedem un placintar la o plita portabila, pregatindu-se sa inmaneze o bucata de placinta unui evreu telal (negustor de haine vechi).
Asadar, un negustor ambulant – placintarul – castiga bani de pe urma altui negustor ambulant – telalul. Scena se petrece, presupun, in Bucuresti: cladirile de doua-trei etaje creionate pe fundal nu puteau fi gasite in epoca decat in Capitala. Din nefericire, nu constituie un punct de reper pentru o localizare cat de cat precisa. Teoretic, scena se putea petrece intre biserica Sf. Vineri si biserica Buna Vestire: la Taica Lazar, la Baraca sau, mai probabil, in Piata de Flori din dreptul Hanului Manuc.