Planeta București/ de Ziarul de Duminică

Planeta București e o colecție a Editurii Vremea în care au apărut zeci și zeci de volume admirabile despre Capitala țării, reeditări ale unor cărți de referință publicate de-a lungul timpului, contribuții noi ale unor istorici remarcabili sau memorii ale unor bucureșteni mai mult sau mai puțin faimoși. Amestecul acesta captivant este oferit și de cele mai recente apariții.

Emanuel Bădescu – De toate din vechiul București

Emanuel Bădescu (n. 25 august 1952 în orașul Corabia) este bibliotecar în cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Licențiat în istorie, a colaborat cu peste 1.000 de articole la revistele Formula AS, Magazin Istoric, Lumea Magazin, Historia, Descoperă, la Ziarul de Duminică și la multe alte publicații. A publicat volumele „1 decembrie 1918 Alba Iulia –București”, „Imnurile naționale la români”, „Bucureștii subt Guvernul Vremelnicesc”, „Marele foc și alte povești din București”. Este coautor al volumelor „Scurta istorie a Regalității în România”, „Nicolae Ionescu. Bucureștii de altădată”, „De la Vatican la Ierusalim”, „Bucureștii în vremea lui Carol I” (lucrare premiată de Uniunea Scriitorilor), „Conspirația Securității”, „Carol Popp de Szathmári, fotograful Bucureștilor”.

Scriu editorii de la Vremea: „Emanuel Bădescu este un tezaur viu de istorie bucureșteană. Ar fi fost păcat ca nenumăratele sale articole despre București să se piardă, risipite în publicații. Volumul De toate din vechiul București este primul dintr-o serie de autor care va îngloba cele mai valoroase contribuții ale lui Emanuel Bădescu la cunoașterea în detaliu a istoriei Capitalei României.”

Volumul de față cuprinde texte despre Casa Ștefan Bellu, hanurile Manuk și Castrișoaiei, arhitectul Alexandru Orăscu, fotograful Willy Pragher, dar și despre primele fotografii aeriene ale Bucureștilor, monumentul Eroilor Aerului, Grand Hotel Brofft și altele. Cea mai mare parte dintre articolele bogat ilustrate ale volumului a apărut în „Ziarul de Duminică”

Nicolae Vătămanu – Istorie bucureșteană. Ediție îngrijită de Silvia Colfescu

Un mare iubitor al Bucureștilor. Un cercetător atent, care s-a aplecat cu dragoste asupra documentelor și care ne povestește cu farmec despre orașul pe cate îl iubim cu toții. Nicolae Vătămanu s-a născut la 29 noiembrie 1897. Părinții lui au fost Ana Vătămanu (născută Popescu) și Mihalache Vătămanu. Ana provenea dintr-o familie de preoți, tatăl ei Gheorghe (Ghiță) Popescu a fost preot. De asemenea, bunicul ei Nicolae și unul dintre frați au fost preoți. De loc, străbunii Anei erau din satul Cătunul din județul Dâmbovița. Mihail Vătămanu (transformat după moda vremii în Mihalache) era din Dudești – Cioplea. Mama lui Mihalache, Elisabeta (Lisaveta), era verișoară cu Ștefan-căruță-goală, venit de la Vrancea, nimeni altul decât tatăl lui Barbu Ștefănescu Delavrancea. 

Nicolae Vătămanu a fost un doctor cunoscut. Pe lângă aceasta, și-a dedicat întreaga viață scrierii unei istorii a medicinei românești de la origini până în prezent. A scris numeroase și valoroase cărți despre istoria universală a medicinei. Este unul dintre întemeietorii Catedrei de Istoria Medicinei de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. A fost cunoscut în vremea lui și datorită rubricii săptămânale din ziarul Universul intitulate „Sfaturile medicului”.

A fost fascinat de fotografie. A avut aparate de fotografiat (deosebit de performante pentru acele timpuri) cu care a surprins imagini din Bucureștiul pe care l-a iubit atât de mult. Din păcate, sacii de fotografii, cu imagini ale caselor și străzilor din București, au dispărut împreună cu el la cutremurul din 1977. Au rămas volumele cu povestiri despre lumea, locurile și obiceiurile de altădată din București.

Vera Molea – Hai, nene, la Iunion! Teatrele din grădinile de vară ale Bucureștilor de altădată. Prefață de prof. univ. dr. Elisabeta Munteanu

Cu acest volum bogat ilustrat, Vera Molea ne introduce în lumea fascinantă a spectacolelor de teatru din grădinile de vară bucureștene de altădată: actori celebri, companii teatrale, piese îndrăgite. Printre multele elemente civilizatoare, care au pătruns în România în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea – spunea autoarea, putem menționa și acest tip de negoț „împănat” cu ceva distracție. Timp de mai bine de un secol, acest fenomen s-a dezvoltat nu doar la București, ci și în cele mai importante orașe din țară. Grădinile de vară au dat un farmec aparte capitalei noastre, căci aici, în fața farfuriilor pline cu mici și grătar și a halbelor cu bere, întâlneai în serile toride de vară oameni din toate categoriile sociale. Discuțiile vesele sau teribil de serioase încetau doar atunci când pe micile scene de teatru își începeau recitalurile actoricești nume grele ale teatrului românesc. Fiecare grădină devenea cunoscută după lumea care o frecventa, iar dacă mai avea și o scenă unde puteai să vezi actori cu nume răsunător cu siguranță că intra în topul celor mai râvnite locuri. Erau un debușeu atât pentru patronii lor, cât și pentru artiștii noștri care-și completau substanțial veniturile. În plus, aceste grădini satisfăceau, într-o oarecare măsură, dorința bucureșteanului din clasa de mijloc de a ieși din cotidian. Dacă trebuie să ne referim strict la perioada interbelică, aș pomeni aici crâșmele/grădinile de vară de mare succes unde aveau loc și spectacole de teatru: Grădina Oteteleșeanu, Blanduzia, Cărăbușul, dispărute înainte de declanșarea celui de-al doilea război mondial. Mai erau și cele de la periferie foarte căutate, cele din zona Gării de Nord – Marconi, Volta-Buzești – sau cele din zona Calea Călărași unde teatrele evreiești prezentau spectacole de teatru de artă, Jignița, Izbânda, Teatrul Nou.