Versiunea completă
Eveniment

Plata la privatizare, in maximum 15 zile

Plata la privatizare, in maximum 15 zile

Ziarul Financiar · 2 mai 2004 · 1 min de citit

Pretul de vinzare a societatilor aflate inca in proprietatea statului va fi platit in cel mult 15 zile de la data semnarii contractului de vinzare-cumparare a actiunilor, acesta urmind sa fie desfiintat de drept in cazul in care suma nu este achitata in acest termen, a hotarit Guvernul.
Potrivit unei ordonante de urgenta aprobata joi de Guvern, cumparatorul are la dispozitie, alaturi de cele 15 zile de la data semnarii contractului, alte 15 zile in care poate plati atit pretul actiunilor, cit si penalitati similare celor percepute pentru achitarea cu intirziere a datoriilor bugetare. Daca nu respecta cele doua termene, contractul de vinzare-cumparare se desfiinteaza de drept, iar APAPS poate incheia tranzactia cu ofertantul clasat pe urmatoarea pozitie la licitatie.
Vinzarea actiunilor se realizeaza, potrivit actului normativ, prin licitatie deschisa cu strigare, organizata in termen de 10 zile de la publicarea ofertei de vinzare. Oferta va fi precedata de publicarea unui anunt de vinzare cu cel putin 10 zile inainte.
Pentru a participa la licitatie, potentialii cumparatori trebuie sa depuna la APAPS, printre altele, o scrisoare de bonitate financiara eliberata de o banca romaneasca, in cazul persoanelor juridice romane, sau de o banca straina, in cazul firmelor straine, si o declaratie pe propria raspundere privind achitarea obligatiilor fiscale catre toti creditorii bugetari. De asemenea, ofertantul va depune o declaratie in care se arata ca nu se afla in procedura de reorganizare judiciara sau faliment. Mediafax

Citește și