Plati cu carduri Visa de 455 mil. dolari intr-un an
Valoarea tranzactiilor cu carduri Visa realizate in Romania la comercianti in perioada martie 2005 - martie 2006 a fost de 455 de milioane de dolari, in crestere cu 127% fata de nivelul inregistrat in martie 2004 - martie 2005, potrivit Visa International CEMEA
Valoarea tranzactiilor cu carduri Visa realizate in Romania la comercianti in perioada martie 2005 – martie 2006 a fost de 455 de milioane de dolari, in crestere cu 127% fata de nivelul inregistrat in martie 2004 – martie 2005, potrivit Visa International CEMEA.
Valoarea totala a tranzactiilor la bancomate si comercianti a fost de 5,4 mld. dolari, in crestere cu 68%, in timp ce numarul de operatiuni s-a majorat cu 27%, ajungand la 64 de milioane. Din totalul operatiunilor, 12,7% au fost realizate la comercianti, comparativ cu procentajul de 7,9% inregistrat in perioada martie 2004 – martie 2005.
“Desi numerarul ramane metoda preferata de plata a romanilor, rezultatele arata o tendinta de crestere a utilizarii cardurilor ca metoda uzuala de plata la cumpararea de bunuri si servicii”, a declarat vicepresedintele VISA International CEMEA, Catalin Cretu.
Cele mai multe plati la comercianti au fost efectuate de catre romani pentru cazare – peste 78 de milioane de dolari, valoare de aproape patru ori mai mare fata de perioada corespondenta incheiata in martie 2005.
In supermarketuri tranzactiile cu Visa au totalizat 72 de milioane de dolari, in crestere cu 514%, iar in benzinarii nivelul a fost de 32,8 mil. dolari, in crestere cu 586%. Numarul total de carduri Visa a crescut cu 34%, ajungand la patru milioane.
“Cresterea numarului de carduri si de tranzactii a fost sustinuta de cresterea numarului de locatii comerciale care accepta plata cu Visa. Astfel, in perioada martie 2005 – martie 2006, numarul locatiilor a crescut cu 52%, ajungand la peste 25.000, iar in acest an asteptam comercianti foarte importanti pe piata, cum este Metro, sa faca acest pas”, a mai spus Cretu.
El apreciaza ca Visa va incerca sa mentina in perioada martie 2006- martie 2007 un ritm de crestere de 20-25%, pe o piata in care competitia va deveni mai dura.
“Dupa finalizarea unor consolidari pe piata – privatizarea CEC sau fuziunea HVB Bank cu Banca Tiriac, concurenta va creste pe piata cardurilor, stimulata si de intrarea unor jucatori specializati, care se concentreaza numai pe un anume segment de piata, cum sunt Centelem si General Electric Money”, a adaugat vicepresedintele Visa International CEMEA. El a aratat ca piata din Romania este inca sub nivelul european.
“Mai trebuie emise circa sapte milioane de carduri de credit si cinci milioane de carduri de debit pentru ca Romania sa atinga media europeana”, a spus Cretu. In prezent 24 de banci din Romania emit carduri Visa.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026