Pledoarie pentru hartie

Intamplarea face – si va rog sa ma credeti ca nu e pentru prima oara – sa fi vazut in aceeasi saptamana din iunie trei emisiuni TV pe care le-as fi dorit numaidecat transcrise si publicate, spre a putea fi studiate si discutate pe indelete.

La Restantele lui Eugen Negrici, Nicolae Manolescu si V. Tismaneanu abordasera comunismul romanesc de pe ambii versanti ai stalinismului nostru, dejismul si ceausismul. La o Nocturna a Marinei Constantinescu petrecuta la Turda, unde Alexandru Dabija a pus in scena ionesciana Omul cu valizele, s-a discutat relatia teatru-urbanism, saracie-spectacol, tranzitie-dezumanizare, cu o seriozitate ametitor atinsa de exasperare si care ar fi meritat spatiul unei carti. In fine la Ideile in libertate ale lui Patapievici, de-a dreptul coplesitor a fost bunul patetism desfasurat cu gravitate si cat se poate de acut responsabil de Mihai Oroveanu, un om pe care-l consideram mai mult cinic, flegmatic, pragmatic si blazat, decat entuziast, idealist si atat de trainic legat de traditia Locului.

Pornind de la statutul, greutatile, neintelegerile si adversitatile iscate de Muzeul National de Arta Contemporana, Oroveanu a facut un excurs nimicitor in tot ce inseamna blestemul autodisolutiei valorilor culturale la romani, paralel cu perpetuarea cvasidirijata (caci adanc interesata pecuniar) a haosului legislativ, administrativ si financiar in domeniu, ca si cu incurajarea amatorismului, a laxismului si netrebniciei, pe scurt: domnia netrebniciei in sfera patrimoniului national, a prezervarii si comertului cu arta.

Ei bine, amintidu-mi brusc de cateva zeci de astfel de emisiuni pe care mi le-as fi dorit tiparite, fie in reviste, fie sub forma de carte, m-a cuprins revolta. Am recenzat cu placere nu demult in ZD cartea de interviuri a lui Robert Serban publicata la Humanitas (iar timisoreanul ar putea edita usor inca vreo patru volume). Am recenzat nu o data cartile de interviuri in care Iosif Sava isi reunea Seratele muzicale, omul fiind un exemplu de autoconservare si autopromovare. Vad cu satisfactie ca la Polirom a aparut un volum cu interviuri realizate de Marius Tuca. Dar ce ramane de facut – in special la aceste nume grele ale dialogului cultural TV precum Patapievici, Tabara, Eugenia Voda, Emil Hurezeanu, Marina Constantinescu, Negrici s.a. – este enorm. Dar enorm si simplu totodata. Pana la sinteza editoriala, unele dialoguri ale lui C. Tabara ar putea fi tiparite fie si fragmentar chiar in ZD, Marina Constantinescu ar putea face “interviul lunii” in Rom. lit., Patapievici in ID s.a.m.d. La Radio, cand ma gandesc ce multime de personalitati a intervievat numai Teodora Stanciu de-a lungul anilor si deja vad un raft in biblioteca patronata de Sebastian Sarca…

Sa nu mi se spuna ca, fata de audienta TV, textul din ziar sau carte e-o palida silfida, pentru ca, pur si simplu, verba volant, scripta manent. A doua zi dupa emisiunea TV ramane doar ecoul barfelor telefonice, fatalmente supus rastalmacirilor, in vreme ce textul tiparit va fi redescoperit inclusiv de stranepoti in podul cu papusi decapitate.