Versiunea completă
Eveniment

Ploile ne ineaca iar

Ploile ne ineaca iar

Miruna Lebedencu · 21 septembrie 2005 · 4 min de citit

Inundatiile care s-au produs ca urmare a precipitatiilor cazute in ultimele zile au afectat zeci de localitati si au provocat decesul unei persoane. Situatia s-ar putea inrautati in perioada urmatoare mai ales ca meteorologii anunta ploi abundente pentru urmatoarele patru zile.

Cele mai afectate sunt judetele Arges, Dambovita si Dolj. In judetul Dolj, precipitatiile abundente au produs pagube in 16 localitati, fiind inundate peste 300 de case.

Cadrele Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) au intervenit cu personal si utilaje in judetul Dolj, pentru a salva si evacua 120 de persoane ramase izolate in satul Cotul (comuna Breasta). De asemenea, in comuna Predesti, din cauza viiturii din amonte, ieri la pranz, erau in curs de evacuare o suta de gospodarii.

In comuna doljeana Gogosu, apele au rupt doua poduri, iar in comuna Scaesti, 35 de podete si 7 kilometri de drumuri comunale au fost distruse.

Precipitatiile au afectat si sase localitati din judetul Dambovita. Circulatia feroviara pe rutele Targoviste-Fieni si Targoviste-Ploiesti a fost inchisa, dupa ce in municipiul Targoviste a fost afectat podul de cale ferata din zona statiei CFR Teis (care traverseaza raul Ialomita si unde se efectuau lucrari de reparatii in urma distrugerilor de la inceputul acestei luni).

In comuna damboviteana Ulmi, drumul judetean DJ721B a fost inundat pe o distanta de trei kilometri in zona podului peste raul Ialomita, nivelul apei avand circa 30 de centimetri. Circulatia rutiera a fost deviata pe DN 72.

MAI informeaza ca, in judetul Arges, s-au produs inundatii in trei comune (Maracineni, Micesti si Baiculesti), fiind afectate circa 55 de gospodarii.

Pe raza comunei Micesti, drumul judetean 740 este acoperit de apa si nu se poate circula spre satul Pauleasca, motiv pentru care 20 de elevi sunt cazati in scoala generala Micesti, alte 30 de persoane fiind adapostite in caminul cultural din aceeasi localitate. Tot in comuna Micesti, drumul judetean 731D a devenit impracticabil pe o portiune de doi kilometri intre satele Badulesti si Valea Nandrii.

In municipiul Curtea de Arges, un barbat in varsta de 55 de ani s-a dezechilibrat in timp ce traversa paraul Valea Sasului, a cazut de pe punte si a fost luat de viitura.

Hidrologii au lansat mai multe avertizari, in ultimele zile, privind riscul producerii unor inundatii in mai multe zone ale tarii.

Ultimul avertisment a fost transmis ieri in atentia autoritatilor locale din 22 de judete care au fost anuntate astfel ca, in urmatoarele patru zile, ar putea avea loc inundatii ca urmare a precipitatiilor abundente prognozate pentru sap-tamana aceasta.

Centrul Operativ pentru Situatii de Urgenta din cadrul Ministerului Mediului a avertizat prefecturile din judetele Arad, Alba, Hunedoara, Sibiu, Covasna, Mures, Harghita, Brasov, Mehedinti, Gorj, Valcea, Olt, Dolj, Arges, Teleorman, Dambovita, Giurgiu, Prahova, Buzau, Vrancea, Constanta si Tulcea.

Capitala, inundata, Apa Nova da vina pe bucuresteni

O treime din strazile Capitalei erau blocate, sute de imobile inundate, trasee RATB intrerupte, iar scoli si gradinite erau inchise ieri dupa o ploaie de o noapte, cauza dezastrului fiind – potrivit Apa Nova – nu starea retelei de canalizare, ci dusul de dimineata al bucurestenilor. Ploaia cazuta in Capitala incepand de luni a inundat o treime din strazile orasului, peste 360 de subsoluri de blocuri, mai multe scoli si gradinite. Luni si in cursul noptii, in Bucuresti a plouat cu un debit de peste 65 de litri pe metrul patrat, fapt ce a condus la blocarea canalului colector al orasului. Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, a declarat ca inundatiile din Bucuresti au fost provocate “din cauza problemelor de sistem”, sistem care are o vechime de aproape jumatate de secol, nu acopera decat 70% din necesarul orasului si care, mai mult, are durata de exploatare depasita in proportie de peste 40%. “Problema este in felul urmator – colectorul (canalul colector al orasului – n.red.) s-a pus sub presiune inca de azi-noapte. In mod obisnuit, in Bucuresti, nu se consuma apa, dar, spre dimineata, cand cetatenii se trezesc, cantitatea de apa este foarte mare si, corelat cu debitul pluvial, colectorul nu a mai putut face fata. Debitul casnic a dus la problemele de dimineata”, a explicat Andrei Podani, director in cadrul companiei Apa Nova, prefectului Bucurestiului. Astfel, faptul ca, la primele ore ale diminetii, Capitala era inecata in apa are drept cauza dusul de dimineata al bucurestenilor si necesitatile fiziologice ale acestora. Depasite tehnic, incapabile sa intervina pentru desfundarea gurilor de canal si pentru eliminarea apelor din subsolurile blocurilor din lipsa utilajelor, autoritatile locale fac apel tot la Providenta pentru a iesi din impasul provocat de ape. “Vestea proasta este ca ploua pana maine in jurul dupa-amiezei… Vestea buna este ca, daca sta ploaia, in doua-trei ore rezolvam problemele”, a spus viceprimarul general Razvan Murgeanu. (Alexandru Ichim)

miruna.lebedencu@zf.ro

Citește și