Pluta Meduzei: despre rolul social al căpitanilor de navă

Faptul că am pe cineva foarte drag pe un vas de croazieră, într-o perioadă în care Costa Concordia a eșuat, dar și irealul dialog dintre comandantul Schettino și ofițerul de la căpitănia Livorno pe tema abandonului navei, alături de protestele de stradă din marile orașe ale României, mi-au adus în minte un singur tablou – pluta meduzei.

“Le Radeau de la Méduse” a fost expus în 1819 de către un tânăr în vârstă de numai 27 de ani, Théodore Géricault, devenit părintele romantismului francez. Înainte de pictură, să lămurim istoria. “La Méduse” a fost o fregată cu trei catarge și 44 de tunuri, care, în 1816, a plecat spre Senegal, în fruntea unui convoi de alte trei nave, cu misiunea de a prelua țara africană de la englezi, conform termenilor Păcii de la Paris.

Căpitanul fregatei a fost Hugues Duroy de Chaumereys, un amiral care nu mai navigase de 25 de ani, un tip arogant și lipsit de anvergura necesară unei asemenea misiuni. Afișând o atitudine disprețuitoare față de subordonați și ignorând sfaturile navigatorilor cu experiență, Chaumereys a ales drumul cel mai scurt, drum care s-a sfârșit într-un banc de nisip, în apropierea coastelor Mauritaniei. Medusa transporta 400 de oameni – militari, coloniști, marinari – dar numai 250 aveau loc în bărcile de salvare. 146 de bărbați și o femeie s-au instalat pe o plută construită din lemnul navei, plută care ar fi trebuit tractată de bărci. Citiți opinia integrală a lui Dorin Oancea pe www.businessmagazin.ro