Poemă finală/ de George Bacovia

Eu trebuie să beau, să uit ceea ce nu știe nimeni

Ascuns în pivnița adâncă, fără a spune un cuvânt
Singur să fumez acolo neștiut de nimeni
Altfel, e greu pe pământ…

Pe stradă urle viața, și moartea
Și plângă poeții poema lor vană…
Știu…
Dar foamea grozavă nu-i glumă, nu-i vis –
Plumb, și furtună, și pustiu,
Finis…

Istoria contemporană…
E timpul… toți nervii mă dor…
O, vino odată, măreț viitor.

Eu trebuie să plec, să uit ceea ce nu știe nimeni
Mâhnit de crimele burgheze, fără a spune un cuvânt
Singur să mă pierd în lume neștiut de nimeni
Altfel, e greu pe pământ…