Poemul poetului tânăr/ de Ștefan Baciu

E-atât de bine să stai ușor în zi. Să cânți încet, să nu auzi

Cum ierburi cresc, să muști din traiul ca un măr

Să mergi pe drumul neted lângă pomii uzi

Și să visezi cu palma rătăcită-n basme și în păr.

Prin lanuri să pășești cu munții – șal pe umeri

La gât, fâșii de zări să-ți legi cravate,

Germanice balade să scandezi, să numeri

Fântânile de secetă și sete deșertate.

Prin cucuruzi să-ți legi deschise răni adânci

Cu frunze ude de scuipatul cald de îngeri

Să treci prin șanțuri mici cu inima pe brânci

Să râzi când sufletul îți spune: sângeri.

În seară să te-afunzi cu părul netezit

De palma calmă a curentelor de munte

Să dormi cu capul pe nadir, cu tălpile-n zenit

Și-apoi să-ți scrii poemele țâșnind din frunte.