POEMUL SAPTAMANII / Balada vietii de veci

In podul palmelor tale

caut linia vietilor lungi, pe când tu, disperare cuminte, te duci frumos si te culci   A viselor putreda scara sunt prea batrân s-o cobor ramân cuib inalt, ramân hrana vreunui vultur ratacitor   Ori, poate aburul moale al anilor ce urca-n eter Iti va prinde pe brate petale Vei fi prima floare din cer   E bezna ca-n rugaciunea unei inimi vechi si pustii lumânari cu neagra lumina aprind mortii, mortilor vii   Mi-e somn de mai mult de o viata de nopti eterne si reci patinez prin visele tale de gheata, spre iernile vietii de veci.          In juru-mi tu esti lumina zilei care nu ma va mai trezi fi-vei soarele, fi-vei luna, pe pamântul care voi fi.     Voi trece prin ceruri cimitir plutitor – arca iubirilor care nu mor pentru-o lume-n viitor Ca un somn usor…   Vom renaste in zbor din durere si dor