Versiunea completă
Ziarul de Duminică

POEMUL SAPTAMANII / Inainte de drum

"Laolaltă luate toate Au mers mai bine decât credeam și decât meritasem vreodată." W.H. Auden Plec, Ariel. Nu te obosi să mă conduci mi-e greu să suport despărțirile-n gări, oprește ceremonia in pragul ușii - oricum știu ce m-așteaptă. Ajută-mi…

Dan Radu Stanescu · 15 octombrie 2009 · 2 min de citit

“Laolaltă luate
toate

Au mers mai bine decât
credeam

și decât meritasem
vreodată.”

W.H. Auden





Plec, Ariel.
Nu te obosi să mă
conduci
mi-e greu să suport
despărțirile-n gări,
oprește ceremonia in pragul ușii
–
oricum știu ce
m-așteaptă.
Ajută-mi mai bine să pun in
boccele
puținele
boarfe-adunate
in anii din urmă.
Lasă florile, nu pot să
le-nghesui
intre lucruri, mai
degrabă
să-mi strâng câteva straie mai
groase –
am auzit că acolo sunt geruri
grozave.

Odaia s-a intunecat, norii
se-adună,
o să fie azi prima ploaie de
primăvară,
o să tune, probabil,
puternic,
de-aici, de la geam, poți
vedea
cărarea in spume
pe care am să mă
indepărtez.
Nimic nu e mai
frumos
decât drumul
de-ntoarcere-acasă,
chiar dacă voi găsi ferestrele
sparte
și clanțele ințepenite-n
rugină.
O să merg insă ceva mai
incet,
n-am să mă pot stăpâni să-ntorc
capul –
când nu te atrage nimic
inapoi
nu există nici
inainte.

Ah, ce greu e
bagajul,
ce lungă e clipa in care
trebuie
să-mi iau inima-n
dinți
să trec pragul –
ce i-a apucat pe puradeii
aceștia
isterici să cânte tocmai
acum
“Hai la groapa cu
furnici
ba-i aici, ba nu-i
aici?”


2 –

Oricum, plec. Nici o
trompetă,
nici măcar aripa unei
batiste,
totul să se petreacă in
liniște
ca la marile nunți din
natură.
Ce-a rămas e bun
rămas,
nu iau multe cu
mine,
caută să le folosești cu
parcimonie.

Zilele-s albe, nopțile se
scurtează,
mugurii stau să
crape,
cred că te-așteaptă sărbători
numeroase
și pline de
zgomot,
să ieși din ele cu
bine.
La sfârșit – când și dacă va fi
un sfârșit –
numără-ți grijuliu toate
obiectele strânse
și păstrează ce-i mai de
preț,
restul aruncă-le fără
milă:
umerii noștri nu sunt făcuți
pentru zdrențe.
Ticăie ceasul,
mă-ndeamnă,
vremea-i exact așa cum trebuie
pentru călătorie.
Acum plec.
Te las printre
fapte.

Citește și