POEMUL SAPTAMANII/ Norul lui Oort

Spre dimineață nu mai auzi cum ți se rup oasele.

Doar ejaculările de peste zi iți ies din trup.
Par niște semnături: vibrează ca niște ace seismice,
dintr-un fel de ședință prelungită
de acupunctură,
de voodoo.

Ejaculările care evadează din lingourile poroase,
de platină, ale ciolanelor
și despart – in subconștientul tău tribal –
de parcă ar fi niște sexe,
cerul de pământ.
Care străpung pieptul, dau nume, trepanații,
care trăiesc, care dansează in aer asemenea flăcărilor,
mai mult decât oxigenul din jur.

Țintuite in. Excizate din carnea ta.

Un fir nevăzut le leagă de punctul lor de plecare,
care scheaună de departe, din altă carne,
de pe altă stradă.

Le vezi cum ți se desprind de trup
de-a lungul acestui ecart narcotic
și plesnesc undeva, in afara ta.

Explodează. Te năclăiesc.