Poezie de calitate (II)/ de Ziarul de duminică

De câțiva ani, Editura Cartea românească are o colecție remarcabilă de poezie, în care se adună poeți din toate generațiile. Păcat că s-a renunțat – nu se știe din ce motive – la ideea inițială de a însoți fiecare volum cu câte un CD cu poezii în lectura autorilor. În acest număr al Ziarului de duminică prezentăm alte câteva dintre ultimele volume apărute.  

Ștefan Baghiu – Spre Sud, la Lăceni

„Spre Sud, la Laceni este debutul in poezie al lui Stefan Baghiu. Subtilitatile comportamentale ale celor din jur, angoasa permanenta si dorinta de integrare intr-o lume tot mai seducatoare pe masura ce „se scufunda” sint motivele centrale ale volumului. Scrise fara retineri in limbaj si in modulul imagistic, insa fara a deveni triviale & facile, poemele vorbesc despre o criza identitara majora: dorinta de a fi in mijlocul petrecerii, desi aceasta provoaca  anxietatea si depresia. Melancolia, empatia erotica si deznadejdea se intilnesc aici cu noile peisaje urbane: cluburi minimal, mall-uri, petreceri Goa. O poveste despre felul in care s-au schimbat lucrurile in cadrul ultimelor generatii si despre cum, treptat, evolutia isi arata efectul real: alienarea.” Pentru acest volum, Ștefan Baghiu a primit Premiul pentru Tânărul poet al anului 2013, acordat ex-aequo și lui  Andrei Dósa, pentru volumul „American Experience” (prezentat săptămâna trecută).

Ioana Nicolaie – Autoimun

„Autoimun este volumul cu care Ioana Nicolaie revine la poezie dupa un lung ocol in roman si in literatura pentu copii. Daca in cartile ei anterioare – Nordul, Credinta etc. –, excelent primite de critica, miza pe recuperarea unui timp (al copilariei) si a unui spatiu (al lumii nord-transilvane in care s-a nascut), in aceasta noua carte interesul ei gliseaza spre accidentul biografic imediat si spre intrebarile fundamentale ale parcursului nostru prin lume. Autoimun urmeaza o poveste de adincime in care „personajul principal” se imbolnaveste, la treizeci si cinci de ani, de o boala cronica. Sub acest pretext, el incearca prin fiecare poem sa-si identifice fragmentar si sa-si precizeze cit mai concret naratiunea care, de fapt, ii subintinde viata. Este atent la vocile din preajma, dar, mai ales, se asculta pe sine. Incearca sa vada mai putin detaliul medical, cit mai curind felul fractalic in care particularul reverbereaza in universal. Nu-si poate intrezari viitorul, insa reuseste sa decupeze din trecut oameni si intimplari relevante. Din aluvionarea acestor secvente, se contureaza un tablou complex, cu tonuri tari, precise, in care e vorba esential despre fiecare dintre noi, despre sens si non-sens, despre viata.”

Gabriel H. Decuble – the înd

„Rafinamente de carturar si subtirimi de vocabular uitate de restul poetilor pune la bataie Gabriel H. Decuble in the înd, carte ce dezvolta si spiritul de joc, si spiritul de exasperare etalate in volumele dinainte. Acum Gabriel e mai agresat de realitatea cotidiana si scrie direct cu stilul (in ambele intelesuri)  lui Juvenal, citeodata iritat foc, alta data doar ironic si, parca, resemnat cu mersul lumii. Vapai mai aprinde in versul lui (unul elaborat si cind simuleaza nonsalanta) si erosul, astfel ca seninatatea contemplativa sau dispozitia ludica sint strabatute de pasiuni – ba carnale, ba spirituale, ba politice, ba estetice; ba de toate deodata. Sarcasm cu fervori, minii cu tandrete si sensibilitate cu involburari fac jocul pasional al unei poezii ce mizeaza – periculos, poate, azi – pe elevatie.” (Al. Cistelecan)