Poezie horror

Autorul se refera frecvent la putrefactie, la otrava, la moarte, asa cum poetii de altadata se refereau la luna si la stele.

Desi cuprinde versuri si nu povestiri de groaza, volumul Diavol cu sal matasos de Gelu Bogdan Marin (Galati, Fundatia Culturala Antares, 2007) trebuie interzis minorilor sub doisprezece ani. Chiar si maturii ar fi bine sa nu-l citeasca noaptea, intrucat risca sa faca un atac de inima. Autorul se refera frecvent la putrefactie, la otrava, la moarte, asa cum poetii de altadata se refereau la luna si la stele. Cu un calm care iti da fiori, o anunta pe iubita, in limbajul unui ucigas platit, ca ii va explora trupul ca o lama de cutit: “cu o placere sadica/ reiau calatoria prin/ trupul tau precum o/ lama de cutit pe vena care/ da in clocot”.
Dar nu este vorba numai de sadism, ci si de masochism. Autorul lugubrelor versuri marturiseste ca el insusi este o victima: “femeia care si-a infipt coltii in carnea mea/ ma va devora mai tarziu”. Si, mai mult decat atat, chiar ii cere femeii sa-l chinuiasca: “ascunde-ti ghiarele in pielea mea”. Cu mare satisfactie, povesteste apoi deznodamantul schingiuirilor reciproce: “calaul imi atarna pielea in carlige”.
Toate poemele au in tesatura lor ideea de asasinat si de moarte: “carnea lenesa/ toarce fierbinte// viermele// iese dupa prada…”; “am dat numele tau unei flori/ ce s-a uscat/ si a murit”; “ca un vierme minuscul/ am incercat/ sa imi ucid amantele/ prin indiferenta”; “un strigat venit de mult mai departe/ mestecat in gura ta/ ucide memoria celor neintamplate”; “spre miazanoapte catarge/ de pescari morti ce/ nu lasa sa se/ imprastie putreziciunea”; “o moarte firava/ mi se strecoara pe sub usa”; “aveai chipul inecatilor/ uriasi pereti/ in care intrau toate soaptele/ acea senzatie de incertitudine uriasa/ pana imi plesneau timpanele/ asemenea unei incaperi inguste/ ce ma asasineaza lent”.
Gelu Bogdan Marin isi inchipuie, probabil, ca prin aceste scene terifiante se face remarcat de cititori. Cititorii il remarca, intr-adevar, dar ii si arunca, ingroziti, cartea din maini. Cum ar putea ramane indiferenti cand descopera, in aproape fiecare poem, imagini de o mare cruzime, evocand Evul Mediu: “femeia urata cu sanii uscati/ zace pe esafodul/ din fata portii in asteptarea/ celui ce va ridica piatra”; “cu limba scoasa de un cot/ iti retez carotida/ sa simt otrava/ ca pe bunavestire” etc.
Cat priveste lirismul, el a fost de multa vreme strangulat de autor.