Poezie scrisa impotriva tatalui

La inceput, poeta Angela Marinescu a iubit viata si a fost indragostita de literatura; acum, iubeste literatura si este indragostita de viata.

Prin refuzul de a intra in posesia premiului pentru poezie al Asociatiei Scriitorilor Romani, atribuit pentru “Structura Noptii” in 1980, Angela Marinescu si-a atras antipatia nomenclaturii comuniste si, in acelasi timp poate, respectul colegilor de breasla.

Mai are o tentativa de revolta impotriva “imperfectiunilor lumii” in 1981, sansa fiindu-i acordata de poetul Viorel Padina, retras, se pare, definitiv intr-un sat cu desavarsire necunoscut. Casatoria cu Paul Daian imediat dupa iesirea acestuia din inchisoare a fost o alta forma de sfidare a societatii. La inceputul lui decembrie 1989, dupa ce ameninta Securitatea cu posibilitatea de a trimite peste hotare un fel de memoriu, poeta reuseste sa plece in Franta, transmitand la postul de radio Europa Libera, prin mijlocirea Monicai Lovinescu, “Scrisoarea celor 18” – protest al unui grup de intelectuali romani impotriva regimului Ceausescu.

Angela Marinescu a avut si n-a avut o copilarie fericita. Tatal ei o batea des, pentru ca era rea si incapatanata si pentru ca, probabil, era un pui de cuc strain de cuibul respectiv. Din pricini multiple, a dobandit o nevroza grava si, pana la 14 ani, si-a supt degetul mare de la mana dreapta. E adevarat insa ca isi defula aceasta suferinta batandu-i, la randul ei, pe unii dintre copiii cu care se juca. A avut mult timp prieteni numai baieti, pe fete considerandu-le superficiale si proaste.

In liceu a fost extrem de complexata. La 14 ani s-a imbolnavit de o tuberculoza grava, care a trenat, cu intreruperi, pana pe la 27 de ani. Era extrem de grabita, la un moment dat, sa-si rezolve problema sentimentala, pe de o parte pentru ca nu avea deloc incredere in feminitatea ei, pe de alta pentru a putea deveni libera “pe creier”. Aceasta libertate a fost si este scopul vietii ei. A tanjit dupa libertate mereu.

Din pacate, sentimentul de libertate avea sa intarzie mult, in primul rand din cauza bolii la plamani. A trait prin spitale si sanatorii cam un an de zile. Deoarece boala devenise o obsesie, a incercat si a reusit sa ajunga studenta la IMF Cluj, facultate abandonata in anul V, din pricina recidivelor nenumarate, in favoarea Facultatii de Filozofie, sectia Psihologie. Ca medic, ar fi fost obligata sa-si faca stagiul departe de parinti, in conditii improprii, iar sanatatea ei fragila ar fi avut de suferit.

Abia pe la 24 de ani scrie primele poezii, ca urmare a unei prime si puternice deceptii sentimentale. De altfel, viata Angelei Marinescu a fost un lung sir de obsesii si dezamagiri. A fost intotdeauna revendicativa si s-a “certat” mereu cu ceilalti, nemultumita de sine si de ceea ce vedea in jur. “Cearta” ei cu lumea a fost si este motorul si manifestarea unui nonconformism total.

Angela Marinescu nu are nici un hobby, considerand ca hobby-urile sunt pierdere de vreme. Singura ei preocupare majora este fiul ei, Matei Alexandru, un tanar si talentat intelectual (si poet). Prefera sa admire animalele de la distanta, deoarece nu le suporta parul si dependenta lor de stapan.

Are doua prietene mai apropiate, Ana si Piri, care nu scriu. Comunica foarte bine cu Raluca Demetrescu, o pictorita tanara aflata acum la Paris, si cu Iolanda Malamen, pe care nu reuseste s-o ajunga din urma.

Angela Marinescu “se lupta” pe fata. Adica arata ce si cat poate. Ea considera ca nu prea mare lucru, desi acum, la batranete, spune ea, nebunia ei este mai adevarata ca oricand. Ei insasi isi datoreaza posibilitatea de a trai singura. Chiar daca poezia ei nu este “buna”, Angela spune ca forta ei de a fi este “buna”. Oricum, a invatat sa astepte, dupa ce, la inceput, spune ea, isi taia asteptarea in doua. Are un acut simt al vietii. Este fericita ca, acum mai mult ca altadata, se poate bucura de viata cu detasare. A ascultat jazz pentru ca nu mai era satisfacuta de limbajul epic din poezie. Cartea “Blindajul final” este un experiment de limbaj, in acest sens.

Angela Marinescu e convinsa ca a depasit cu mult limitele canonului estetic. Reuseste foarte frecvent sa irite si niciodata sa domine, ea nedorindu-si nici una, nici alta. Cauza? Este timida, complexata, agresiva uneori, orgolioasa si, deja, batrana. Probabil va sfarsi prin a fi detasata la modul activ de lume.