Politica bombelor

Exista indicii ca data atentetelorteroriste de la Madrid a fost aleasa cu grija, indiferent daca are legatura cu data atacului terorist asupra Statelor Unite sau cu cea a alegerilor din Spania.

In cursa electorala spaniola partidul popular, aflat pana la alegeri la guvernare conducea, potrivit sondajelor, cu cateva procente avans fata de principalul partid al opozitiei, socialistii spanioli. Una dintre temele principale ale confruntarii dintre populari si socialisti o reprezenta atitudinea fata de interventia in Irak. Partidul popular sprijinea interventia coalitiei conduse de Statele Unite in Irak: premierul Aznar a fost, alaturi de Tony Blair si Silvio Berlusconi, unul dintre principalii sustinatori ai politicii initiate de americani in Orientul Apropiat; Spania a sustinut politic decizia rasturnarii prin forta a regimului lui Saddam Hussein, iar militarii spanioli sunt prezenti in Irak, ca urmare a deciziei fostului guvern spaniol. Dimpotriva, socialistii spanioli se opuneau interventiei in Irak, iar una dintre temele campaniei electorale dusa de ei privea retragerea trupelor spaniole din Irak si iesirea din coalitia condusa de americani. Confruntarea politica dintre populari si socialisti in privinta interventiei in Irak a dominat campania electorala spaniola, dar cu doar trei zile inainte de alegeri, sondajele indicau ca popularii aveau totusi un mic avans electoral.

Si iata ca brusc si brutal, un factor nou a aparut in procesul electoral spaniol. Este vorba de atacul terorist de la Madrid, cel mai sangeros din istoria terorismului european, care a provocat moartea a cca. 200 de persoane si ranirea altor sute. Emotia provocata de atentat a influentat si alegerile, iar partidul socialistilor spanioli a castigat dreptul de a forma noul guvern si de a-si pune in aplicare programul.

Atentatul terorist de la Madrid a fost, inainte de orice, o tragedie umana. In al doilea rand, insa, el a insemnat un moment de cotitura in politica europeana. Pana la atentat, pozitia fata de participarea Spaniei ca aliat al Statelor Unite in Irak era o problema spaniola, dezbatuta intre spanioli si in privinta careia spanioliii au decis ce-i de facut. Dupa atentat, in ecuatia electorala spaniola a aparut un al treilea actor – un grup de militanti fundamentalisti arabi, organizati paramilitar si care “fac campanie electorala” ucigand oameni nevinovati. Din cauza interventiei lor sangeroase, opinia publica spaniola a dat castig de cauza acelui partid politic ale carui optiuni, independent de presiunea terorismului, erau concordante cu proiectele politice ale acestora.

Dupa alegeri, noul premier spaniol si-a anuntat intentia de a retrage trupele spaniole din Irak. nu a facut-o atat din cauza atentatului si ca urmare a presiunilor teroriste, ci pentru ca asta a promis in campania electorala. Rezultatul final este insa acelasi, iar opinia publica a ramas cu impresia ca a cedat din cauza teroristilor. De unde si graba de a anunta aceasta masura. De altfel, fara atentatul de la Madrid, socialistii nu ar fi castigat, probabil, alegerile. Fara atentatul terorist care a ucis 200 de oameni, trupele spaniole ar fi ramas in Irak.

Cazul spaniol dovedeste ca terorismul poate influenta deciziile politice majore si ca exista riscul sa devina politic eficient. Aceasta situatie este inacceptabila si reprezinta un pericol grav la adresa democratiei. Daca asasinarea cu sange rece a 200 de oameni poate inclina balanta in favoarea unei politici favorabile intereselor asasinilor, atunci politica europeana de acum incolo risca sa fie condusa sau macar influentata radical de grupari teroriste internationale, care nu sovaie in fata perspectivei de a produce rauri de sange pe strazile capitalelor europene. Asa ceva este inacceptabil.

Romania a fost si ea aliat al Statelor Unite in razboiul din Irak. Guvernul roman a sustinut politic decizia de interventie in Irak si a infruntat perspectiva unui conflict politici si diplomatic cu unele dintre tarile cele mai importante din Uniunea Europeana, care sustineau o opinie diferita. Si asta chiar in situatia in care Romania negocia cu aceste tari aderarea la Uniunea Europeana, iar integrarea ei europeana depindea de bunavointa politica a liderilor europeni. In prezent, militari romani se afla in Irak si participa la mentinerea pacii in aceasta tara.

Printre victimele atentatului de la Madrid au fost si romani, si exista speculatii ca nu intamplator unele dintre bombe au fost puse tocmai in trenurile de navetisti care ii duceau pe romani la locurikle lor de munca din Spania. Iar in Romania vin alegerile. Tema atentatului spaniol a devenit imediat o tema de campanie electorala. Mass-media si opozitia, inclusiv o parte din opozitia democrata s-au grabit sa acuze guvernul, deocamdata doar pentru faptul ca romanii se aflau la Madrid, in cautarea unui loc de munca. Cu totul singulare si timide au fost voci care au cerut iesirea Romaniei din coalitia condusa de Statele Unite.

Ce trebuie sa faca Romania in aceasta situatie? Sa se incline in fata terorismului si, tinand cont de perspectiva, deocamdata indepartata, dar nu imposibila, a unor atentate pe teritoriul tarii sa-si modeleze politica in functie de interesele teroristilor? Sau sa infrunte riscul si sa-si continue politica de pana acum? Nu cred ca exista decat un singur raspuns, rational si in concordanta cu interesele Romaniei, acela de a ramane alaturi de aliatii pe care, cu greu, i-am dobandit in ultimii ani. Numai in acest mod vom arata ca am optat definitiv pentru valorice democratice si ca meritam increderea aliatilor. Noi am castigat greu dreptul de a hotari sa actionam in functie de convingerile noastre si de propriile noastre interese. L-am castigat in conditiile in care comunitatea internationala a fost alaturi de noi si ne-a sprijinit sa il obtinem. Nu cred ca adversarul acestui drept – o bomba in mana – aparut dupa 11 septembrie si care a divizat comunitatea internationala europeana? ne poate impinge spre o alta optiune.

Trebuie inca o data sa hotaram singuri ce avem de facut si, asa cum am spus deja, cred ca hotararea normala este cea pe care am luat-o: aceea ne a ne mentine pozitiile, in ciuda amenintarilor, si de a ne apara, cat putem mai bine, “credinta si neamul”, impreuna cu aliatii nostri.

* Victor Babiuc este deputat PD si a fost ministru al apararii intre 1996 si 2000