Polonezii continua disputa cu UE
UniCredit, grupul bancar italian, a incalcat legea statului polonez incercand sa treaca la fuziunea a doua filiale locale fara a se consulta mai intai cu guvernul, a declarat ministrul de finante Wojcciech Jasinski. Declaratia sa a venit in ajunul intalnirilor de la Bruxelles si Varsovia in cadrul carora trebuia sa se decida conditiile premergatoare fuziunii intre filialele locale ale UniCredit s…
UniCredit, grupul bancar italian, a incalcat legea statului polonez incercand sa treaca la fuziunea a doua filiale locale fara a se consulta mai intai cu guvernul, a declarat ministrul de finante Wojcciech Jasinski.
Declaratia sa a venit in ajunul intalnirilor de la Bruxelles si Varsovia in cadrul carora trebuia sa se decida conditiile premergatoare fuziunii intre filialele locale ale UniCredit si HVB, scrie Financial Times. “A fost o incalcare grava a legilor bancare”, a declarat Jasinski. Opozitia pe care a manifestat-o Polonia face parte dintr-o reconsiderare mult mai larga a conditiilor de privatizare propuse de guvernul conservator. “Multi care ne dau lectii de liberalism nu aplica aceste sfaturi in cazul propriilor state”, a declarat Jasinski. “Trebuie sa fim capabili sa ne cream propria politica economica, aproape toti fac asta”, a conchis el.
Comisia de Supraveghere Bancara din Polonia s-a intalnit ieri pentru a decide daca aproba sau nu fuziunea celor doua filiale ale sale. Este vorba despre Pekao, o banca cumparata in 1999 de UniCredit si de BPH, care a facut parte din grupul german HVB si a fost achizitionata de UniCredit pentru 19 miliarde de euro in octombrie anul trecut.
Comisia Europeana urma sa se intalneasca tot in cursul zilei de ieri pentru a decide ce masuri sa ia impotriva Poloniei pentru ca a blocat o fuziune care a primit aprobarea de la Bruxelles. Din punctul de vedere al Poloniei, fuziunea incalca intelegerea din 1999 prin care UniCredit a achizitionat Pekao dar, in acelasi timp, s-a angajat sa nu mai cumpere nici o alta banca poloneza. Daca Pekao si BPH se reunesc, ele vor crea cea mai mare banca din Polonia, punand astfel in umbra PKO, aflat in proprietatea statului si lider pe piata.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026