Polonezii nu mai investesc la Amep
Polonezii nu mai investesc la Amep
Compania poloneza Pol Am Pack, actionarul majoritar al producatorului de ambalaje Amep Tecuci, nu va mai fi obligata sa faca investitii de 1,5 mil. $, asa cum prevedea contractul de privatizare. “Autoritatea pentru Privatizare libereaza Pol Am Pack de obligatia de a investi suma ramasa, in valoare de 1,5 mil. $ si renunta la dreptul de a pretinde executarea in natura sau prin echivalent a acestei obligatii”, se arata in actul aditional la contractul de privatizare incheiat intre reprezentantii APAPS si cei ai firmei poloneze pentru solutionarea pe cale amiabila a litigiului arbitral initiat la Haga de Pol Am Pack. La preluarea Amep, in 1998, Pol Am Pack s-a angajat la investitii de aproape 8 mil. $ din care, pana in 2001, a realizat circa 6,2 mil. $. Pe parcursul anilor 2002 – 2003, compania a fost impiedicata de liderii de sindicat si de actionarul minoritar sa-si exercite drepturile in societate. In aceste conditii, in aprilie 2002, investitorul polonez a dat in judecata statul roman la Curtea de Arbitraj International de la Haga, sustinand ca autoritatile romane au incalcat prevederile Acordului din 23.06.1994, incheiat intre Romania si Polonia, pentru promovarea si incurajarea reciproca a investitiilor si a cerut daune de circa 10 mil. $. Firma a renuntat la actiunea sa in justitie si a incheiat un acord cu autoritatile romane.
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Salariul mediu net a ajuns la 5.717 lei, dar românii pot cumpăra mai puțin decât acum un an. A 15-a lună la rând de scădere a salariului realEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Cum mai arată portofelele românilor: Chiriile s-au scumpit cu 38% într-un an, motorina cu 43%. Inflația a urcat la 7% în octombrieEveniment · 14 noiembrie 2026