Polonia scoate la vânzare încă 300 de companii în următorii doi ani
Ministrul trezoreriei poloneze Mikolaj Budzanowski a declarat că 300 de companii vor fi incluse în planul guvernului de privatizare în perioada 2012-2013, care va fi gata la începutul anului viitor. Ministrul a declarat că printre companiile deținute de stat care…
Ministrul trezoreriei poloneze Mikolaj Budzanowski a declarat că 300 de companii vor fi incluse în planul guvernului de privatizare în perioada 2012-2013, care va fi gata la începutul anului viitor.
Ministrul a declarat că printre companiile deținute de stat care vor fi listate în 2012 la Bursa din Varșovia se numără compania de electricitate ZE PAK, grupul de centrale electrice Patnow -Adamow – Konin și compania imobiliară Polski Holding Nieruchomosci. Budzanowski a declarat că ministerul ia în considerare și alte opțiuni, dar nu a dezvăluit mai multe detalii, scrie Warsaw Business Journal.
Polonia vrea să continue procesul de privatizare și în cazul băncii PKO BP și al societății de asigurări PZU, dar recunoaște că vânzările depind de situația de pe piețele bursiere mondiale. În 2012, trezoreria vrea să ia o decizie și în ceea ce privește modul de privatizare a companiilor din sectoul chimic: ZA Tarnow, Ciech și Pulawy. De asemenea, guvernul polonez vrea să finalizeze privatizarea companiei aeriene LOT și să reia procesul de privatizare a companiei de energie Enea.
Polonia intenționează să obțină anul viitor din vânzarea activelor statului 10 miliarde de zloți (2,2 miliarde de euro), în pofida situațiilor de pe piețele globale, a declarat ministerul care se ocupă de procesul de privatizare, scrie agenția de presă Thomson Reuters.
Guvernul de centru dreapta condus de premierul Donald Tusk a redus estimările de creștere economică în cel mai recent proiect de buget din cauza îngrijorărilor că economia țării va fi afectată de încetinirea creșterii economice din zona euro, inclusiv a economiei celui mai important partener comercial, Germania.
Deteriorarea condițiilor economice a determinat Polonia să amâne vânzarea unui pachet suplimentar de acțiuni ale creditorului PKO BP pentru anul viitor.
“În prezent estimăm că veniturile obținute din privatizare vor fi de 10 miliarde de zloți, același volum pe care l-am plănuit anterior”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului trezoreriei, Maciej Wewior.
El a adăugat că guvernul încă mai așteaptă dividende în valoare de 4 miliarde de zloți (900 mil. euro) de la companiile de stat, deși această cifră depinde într-o mare măsură de contextul economic.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026