Polonia și-a permis un curs flexibil

Spre exemplu, în Polonia banca centrală a permis zlotului să se deprecieze liber și a redus chiar dobânzile, pentru a stimula economia, iar mișcarea a reușit. În cei doi ani, Polonia a reușit să evite contracția economiei, iar acum are chiar o creștere solidă.
În timp ce la București euro a urcat de la un minim de 3,1 lei, atins în vara lui 2007, până la 4,34 lei în ianuarie 2009 – nivel la care BNR a oprit creșterea, în Polonia a fluctuat între 3,2 zloți (în iulie 2008) și 4,75 zloți (în martie 2009).
Deosebirea dintre România și Polonia? În România, peste 60% dintre creditele popu lației și firmelor sunt în euro, iar prețurile chiar și la utilități sunt tot în euro, astfel că o creștere explozivă a cursului ar fi împins pe mulți spre incapacitate de plată.
Pentru stabilitatea prețurilor, dar și a sistemului financiar, BNR a ales să țină cursul stabil și ține chiar și acum dobânda-cheie la leu la un nivel ridicat. Dobânda-cheie a BNR este la 6,25% pe an, în condițiile în care inflația anuală coborâse în iunie (înainte de majorarea TVA) la 4,4%.
La începutul lunii septembrie, președintele Băncii Naționale a Poloniei, Marek Belka, spunea la un seminar organizat de BNR că Polonia a avut “noroc” pentru că și-a permis să lase zlotul să se deprecieze, ceea ce a ajutat exportatorii să treacă mai ușor peste scăderea piețelor externe, dar și să reducă dobânzile, întrucât ponderea creditelor în valută nu era semnificativă. El a arătat că în prezent se observă o creștere a creditelor în valută, pe care banca centrală încearcă să o contracareze cu “măsuri draconice”.
A greșit BNR când a permis băncilor să vândă credite în valută populației?
“Privind retrospectiv, ne-am fi bucurat să nu avem credite în valută. Dar trebuie să ținem seama de faptul că pentru un interval de timp, și situația se menține, băncile nu au avut acces la surse în lei pe termen lung. Statul român nu s-a preocupat să creeze o piață pentru astfel de instrumente”, spune Mihai Bogza, președintele Bancpost și fost viceguvernator al BNR.
El spune că la începutul anilor 2000, în mandatul său la BNR, a încurajat băncile comerciale să acceseze finanțări pe termen mai lung de pe piața de capital. BRD și Raiffeisen, iar mai târziu ProCredit, au aplicat această metodă, însă doar punctual.
Bogza spune că statul nu a venit însă să creeze o piață de titluri pe termen lung (peste zece ani), preferând mult timp să se îndatoreze pe plan extern sau pe scadențe foarte scurte la intern. Bogza spune că o soluție directă ar fi grăbirea trecerii la euro, dar notează că se ridică astfel întrebarea dacă România își poate asuma ajustările rapide.