Popasuri ale tineretii mele (IV)

Continuam publicarea unor pagini din memoriile lui  Matila Ghyka, aflate in pregatire la Editura Curtea Veche. Ceea ce urmeaza deconcerteaza. La prima vedere, randurile de mai jos par sa-si gaseasca locul mai curand in pagina de stiinta, decat in cea de istorie. Matila Ghyka matematicianul si esteticianul este pasionat de marile descoperiri ale fizicii sfarsitului de secol XIX, este un admirator sincer al Gustave Le Bon pe care il viziteaza de trei ori, face cunostinta prin intermediul lui Le Bon cu Henri PoincarA©, are el insusi contributii la formularea legii universale a energiei degradate.
In timpul cufundarii mele in domeniul electricitatii atomilor si electronilor (recent descoperiti), Gustave Le Bon anuntase deja ca masa acestora din urma varia in functie de viteza si ca materia si energia erau intersanjabile, ceea ce Einstein avea sa confirme mult mai tarziu (cadou pe care nu ne-am fi suparat sa-l facem). In vremea aceea, dupa serioase framantari, am facut o descoperire ale carei urmari aveau sa determine prabusirea, asemeni unui castel din carti de joc (cel putin pentru mine), a universului determinist si curat mecanic primejduit deja de teoriile lui Le Bon. Pana atunci crezusem, ca toata lumea, ca principiul conservarii energiei era regulatorul si dominanta universului fizico-chimic si, de asemeni, dupa materialismul determinist, dominanta vietii pseudo-spirituale, marea Lege care trebuia sa aplice “Creierul universal al lui Laplace” atunci cand incerca sa calculeze starea lumii la timpul 12, pornind de la valorile masei, fortei si vitezei la timpul 11. Or, iata ca iconoclastii readuceau la locul sau umilitor faimosul principiu, nu ca ar fi fost fals, dar exprima doar o tautologie decurgand dintr-un grup de axiome adoptate arbitrar, nu avea nici o valoare dinamica, de miscare, putand sa joace cel mult rolul unui control secundar. Dar exista, formulata deja de Maupertuis in secolul al XVIII-lea, o lege care realmente permitea sa se prevada viitorul unui sistem, de care asculta efectiv orice sistem fizico-chimic izolat, chiar un univers. Era principiul actiunii minime, sau principiul lui Hamilton. Aceasta lege era cu adevarat universala, vie, si se aplica la fel de bine unor sisteme pur mecanice, abstracte sau reale, cat si unor sisteme termice, chimice sau electromagnetice si numai interventia unei forte exterioare (ca un bobarnac dat unei pendule) putea face ca un sistem izolat sa se dea la o parte, incetand atunci a mai fi izolat. Aceea era legea guvernand devenirea oricarui sistem fizico-chimic, cea pe care “Creierul universal al lui Laplace” trebuia s-o aplice spre a prezice istoria riguroasa.
In energetica era o cunostinta veche, a doua lege a termodinamicii: energia “se degrada” continuu (entropia, energia degradata, crestea corespunzator), trecea de la o forma de energie mai inalta la alta mai joasa, ducand la forma cea mai joasa cu putinta, caldura de temperatura scazuta, difuza. In termeni de probabilitate, principiul devenea: un sistem izolat trece totdeauna din starea cea mai putin probabila in starea cea mai probabila…
Si deodata in mine s-a facut lumina: toate acestea erau absolut adevarate, cu conditia sa nu fie materie vie in sistem; plantele, de exemplu, prin fotosinteza, produceau, cu caldura de la soare, energie degradata de foarte joasa tensiune, dextroze cu un inalt potential energetic. Aici si pretutindeni, Viata viola continuu principiul regulator al lumii fizico-chimice, de la scarabeul care isi intinde capul in susul unui plan inclinat, pana la functionarea facultatii de autoreglare in sens util, dar improbabil, a fiintelor vii in general. Un sistem ce cuprinde viata, fie el si o cultura de bacterii, nu actioneaza ca unul izolat, cu alte cuvinte, viata actioneaza ca o forta exterioara, ca si cum ar veni dintr-o directie suplimentara a Spatiului. In acel moment l-am cunoscut pe Gustave Le Bon, foarte batran si cu vederea slabita, dar pastrandu-si magnifica sa luciditate de spirit. M-am dus sa-l vad de trei ori; prima oara am vorbit de cartile lui, intre altele de Psihologia multimilor, primita cu ironie la inceput, acum recunoscuta a fi fost, ca si Dematerializarea materiei, cu 50 de ani inaintea timpului sau. A doua oara, am indraznit sa-l intreb daca conceptia mea despre Principiul actiunii minime ca adevarata lege universala guvernand devenirea oricarui sistem fizico-chimic izolat era corecta (era ceea ce sustinuse deja bietul Maupertuis, din asta se certase cu Voltaire, iar acesta se stricase cu Frederic al II-lea). S-a gandit, apoi a spus ca lucrul i se parea indiscutabil, dar ca il va consulta pe Henri PoincarA© ca sa aiba o confirmare ex cathedra. Am prins curaj si i-am prezentat partea a doua a noului meu sistem: Principiul minimei actiuni, lege universala, riguroasa, pentru oricare sistem fizico-chimic izolat, era, sau putea fi, violat, cand acest sistem cuprindea Viata.
“Drace! mi-a spus el, e interesant si cred ca ai dreptate. Il voi informa si de asta pe PoincarA©.”
A treia oara cand m-am dus sa-l vad pe Gustave Le Bon in vila sa izolata de la periferie, m-a primit zambind: “PoincarA© iti da dreptate pe toata linia.”
Am fost extrem de bucuros. Gasisem, urmand corect calea trasata de fizica si de termodinamica, fara a introduce nici o ipoteza “vitalista”, ca exista o diferenta transcendenta intre materia neorganizata si cea organizata, cu alte cuvinte, un “test” matematic al transcendentei Vietii.
Cand scriu “am descoperit”, nu vreau sa spun ca am fost singurul ori macar cel dintai care a pus punctul pe i in aceasta problema de importanta capitala; gasesc mentiunea intr-o carte publicata in Anglia pe la 1917 (Mecanismul vietii de Johnstone) si chiar in Franta, unde biologia materialista e inca atotputernica, unde anumiti materialisti ignora inca faptul ca materia a devenit acum o iluzie, un epifenomen, cartea dlui R. Ruyer intitulata Elemente de psiho-biologie subliniaza limpede importanta faptului ca Viata si numai ea poate viola legea degradarii Energiei. Dar putini au fost aceia care si-au dat seama de importanta filosofica a chestiunii. In orice caz, Principiul actiunii minime a trecut pe primul plan. Datorita lui, sub forma de Principiu de actiune stationara, Einstein a putut stabili formulele Relativitatii Generalizate si tot datorita lui Louis de Broglie a stabilit formulele Mecanicii Ondulatorii.
Am plecat din a treia vizita la Gustave Le Bon la fel de triumfator ca si cum calul meu ar fi castigat Derby-ul la Epsom; de fapt, fara sa trisez, fara metafizica, pe cale absolut stiintifica, stabilisem, spre satisfactia mea, singularitatea, transcendenta vietii, a domeniului gandirii, a vointei, a dorintei. La acestea nu mai era vorba de a fi integralele unor reactii fizico-chimice de corpuri; de altminteri, materia insasi era pe cale a se dematerializa, ce spun eu, de a se spiritualiza, trebuind mai tarziu (la ora actuala) sa fie redusa la simple “unde de cunoastere”, grile sau matrice de probabilitate. Cum avea sa scrie Sir James Jeans, ne aflam din nou, datorita “stiintei pure”, intr-un mentalism la fel de desprins de materie ca idealismul lui Platon si al lui Pythagora. In concluzie, doar spiritul exista, era singurul numen; gandea, se indoia, deci exista. Revenisem la cogito al lui Descartes. Restul, materia, energia, electronii, protonii si pachetele lor de unde erau maya, iluzii, miraje.
M-am simtit extrem de usurat, caci chiar in faza mea de determinism absolut, cand incercam cu onestitate sa accept teoria epifenomenala a constiintei, care acolo nu era decat o serie de reactii fizico-chimice, fusesem tulburat (in neprihanirea mea de filosof mecanicist) de obiectia ironica a lui Stuart Mill: pentru materialist, constiinta e doar o serie de reactii fizico-chimice… dar daca s-ar cunoaste pe sine ca serie, ar sti ca e doar serie, ar sti ca nu exista.
O alta enigma in gradina bine oranduita a materialismului fusese pentru mine problema Dragostei, indiferent de numele ce i s-ar fi dat, Geniu al Speciei, Dorinta etc. Simpla reactie fizico-chimica? Era acolo si chimie, dar nu parea sa fie asta totul. Si apoi, in dragoste, aceste cuvinte care ranesc ori chiar ucid si a caror actiune e absolut disproportionata cu energia sonora, mecanica sau chimica puse in joc?

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar