Popp a vândut 4% din Impact pentru 855.000 de euro
Omul de afaceri Dan Ioan Popp, fondatorul și proprietarul dezvoltatorului imobiliar Impact București (IMP), a vândut în ultimele două săptămâni ale anului trecut 8 milioane de titluri Impact pe care a încasat în total 3,67 mil. lei (circa 855.000 de euro).
Omul de afaceri Dan Ioan Popp, fondatorul și proprietarul dezvoltatorului imobiliar Impact București (IMP), a vândut în ultimele două săptămâni ale anului trecut 8 milioane de titluri Impact pe care a încasat în total 3,67 mil. lei (circa 855.000 de euro). Participațiile însumează 4% din capitalul companiei și vânzările vin după un declin abrupt înregistrat de titlurile Impact de peste 30%, ca urmare a reducerii vânzărilor, dar și pe fondul procesului de insolvență cerut de firma de construcții Romconstruct din Ploiești. Acestea sunt printre puținele tranzacții realizate de Popp în ultimii ani, după ce în septembrie 2007 a cedat pe Bursă un pachet de 5% din acțiunile Impact pe care a încasat 15,8 mil. euro. La acea dată Popp a justificat vânzările prin faptul că avea nevoie de bani pentru a participa la majorarea de capital aflată în derulare. Omul de afaceri a cedat și anul trecut 6% din companie către un fond administrat de grupul american Franklin Templeton pentru 7 mil. lei. În prezent Dan Popp deține circa 18% din acțiunile Impact, în timp ce Carmen Săndulescu are o participație de 11,6% din companie. Acțiunile Impact au închis anul la prețul de 0,4701 lei, cu 33% sub nivelul de la finele lui 2009. Compania are o capitalizare de 94 mil. lei (22 mil. euro).
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026