Portalurile cehe sunt puse la incercare
Pe masura ce iubitorii Internetului devin tot mai sofisticati si mai pretentiosi, companiile care activeaza in spatiul virtual se vad nevoite sa-si majoreze eforturile pentru a atrage privirile nestatornicilor surferi. In aceasta situatie se afla si cele mai importante portaluri din Cehia
Pe masura ce iubitorii Internetului devin tot mai sofisticati si mai pretentiosi, companiile care activeaza in spatiul virtual se vad nevoite sa-si majoreze eforturile pentru a atrage privirile nestatornicilor surferi. In aceasta situatie se afla si cele mai importante portaluri din Cehia.
Prin oferte care includ o gama tot mai larga de servicii, de la stiri financiare pana la informatii sportive, de la conturi de e-mail la motoare de cautare extrem de complexe, portalurile cehe se lupta sa cucereasca inca o particica din piata locala.
Obiectivul se poate considera atins numai daca numarul vizitatorilor creste sau daca utilizatorii mai vechi au fost convinsi sa petreaca mai mult timp pe respectivele pagini de web.
Dezvoltarea serviciilor destinate utilizatorilor si sporirea calitatii acestora sunt activitati menite sa duca la cresterea cotei de piata a portalurilor si, in consecinta, a veniturilor din publicitate.
In plus, daca portalul faciliteaza o operatiune de vanzare-cumparare online prin simplul fapt ca indreapta atentia utilizatorului catre un site de comert electronic, compania care il administreaza primeste o cota parte din valoarea tranzactiei.
AOL, cel mai mare furnizor de servicii Internet din Statele Unite, si motorul de cautare Yahoo!, care detin 47% si respectiv 25% din capitalizarea totala a companiilor din acest sector, sunt primele care au adoptat strategia de atragere a unor noi vizitatori si de “fidelizare” a celor mai vechi.
“In primul rand o companie care vrea sa lanseze un portal trebuie sa stie care este diferenta dintre acesta si un site oarecare.
Portalul este un site de interes general care, prin motorul de cautare pe care il include, devine, pentru fiecare utilizator, punctul de plecare in gasirea informatiilor dorite”, explica un expert local.
In Cehia, companiile World Online, Contactel si Citibank au anuntat ca vor lansa propriile portaluri in urmatoarele cateva luni. Site-urile vor intra atunci in concurenta cu cele deja stabilite pe piata, cum ar fi portalurile create de liderul pietei Seznam, de compania Atlas sau de societatea NetCentrum.
Alte companii au avut ideea plasarii pe piata a unor portaluri mai speciale. Asa-numitele portaluri verticale sau “vortaluri” sunt cunoscute in Statele Unite ca site-uri specializate pe grupuri de interese (community sites).
“Vortalurile” sunt portaluri care ofera informatii specifice si mult mai complexe dintr-un anumit domeniu. Analistii au prevazut deja ca aceasta categorie de site-uri care isi specializeaza oferta pentru anumite sectoare de activitate vor schimba radical peisajul lumii virtuale.
Modificarile vor merge chiar pana la inlocuirea unei parti din portalurile de interes general, pe masura ce tot mai multe companii vor intra pe Internet, mai precizeaza expertii.
Penize.cz, companie infiintata de societatea locala de brokeraj Private Investorrs, si Fincentrum, creata de doi fosti analisti ai firmei Wood, intentioneaza sa lanseze spre sfarsitul acestui an “vortaluri” financiare a caror clientela-tinta va fi formata atat din investitori neexperimentati cat si din profesionisti.
Un studiu recent realizat de Gartner Group estimeaza ca numarul “vortalurilor” din intreaga lume va creste, in numai doi ani, de la cateva sute, cifra valabila in prezent, la peste 10.000.
Potrivit altui raport publicat de Deutsche Bank, “peste zece ani, aproximativ 25% din cheltuielile consumatorilor individuali se vor efectua pe Internet.
Din acest total in jur de 40% vor avea loc prin intermediul portalurilor cele mai populare. Acestea din urma vor beneficia de 75% din oportunitatile de crestere (pe masura ce tehnologia va plasa pe piata noi produse) si vor obtine o marja de profit de 25%”.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026