Portland Trust vrea să extindă cu 80.000 mp Floreasca Park
Portland Trust a închiriat 75% din proiectul de birouri Floreasca Park, iar obiectivul este un grad de ocupare de 90% până în noiembrie, data prevăzută pentru finalizare, iar pentru următorii trei ani compania vrea să extindă complexul cu alți 80.000 mp de birouri certificate verde.
Portland Trust a închiriat 75% din proiectul de birouri Floreasca Park, iar obiectivul este un grad de ocupare de 90% până în noiembrie, data prevăzută pentru finalizare, iar pentru următorii trei ani compania vrea să extindă complexul cu alți 80.000 mp de birouri certificate verde. Robert Neale, fondatorul companiei, a arătat că terenul necesar pentru extinderea Floreasca Park „este sub controlul companiei“, dar mai sunt de reglat anumite aspecte juridice.
„Este vorba de trei hectare de teren și voi continua colaborarea cu prietenul meu Gigi (Gigi Becali, n.red.). Nu vreau să spun mai mult despre ceea ce vrem să facem cu acest teren pentru că anumite aspecte juridice legate de acest teren sunt în curs de a fi finalizate“, a adăugat Neale.
Portland a cumpărat de la Becali cele două hectare de teren necesare dezvoltării celor două imobile de birouri din Floreasca Park, din apropierea stației de metrou Aurel Vlaicu, cu o suprafață totală de 37.500 de metri pătrați.
Cele două clădiri sunt închiriate, potrivit lui Neale, în proporție de 75%, iar singurii chiriași cunoscuți până acum sunt Oracle cu 25.000 de metri pătrați și BASF cu circa 2.000 de metri pătrați. Portland Trust este unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de pe piața din București, fiind dezvoltatorul clădirii de birouri Opera Center I și II, Bucharest Business Park și Floreasca 169A.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026