Portret cu basca

Intre cei vizati de legea lustratiei nu i-am vazut mentionati pe artistii-menestreli ai regimului comunist; incluzandu-i, acesta lege ar fi macar reparatorie, la nivel moral, pentru cei ramasi prin optiune in afara sistemului de recompense si privilegii cu care partidul isi onora instrumentele ideologizante. Platite la centimetru patrat, multe dintre operele de arta ale realismului socialist s-au convertit in vile somptuoase, conturi babane si loc peste rand la “Dacia” nationala. Aceasta in termeni cuantificabili, fiindca accesul in noile structuri de conducere de dupa ”89 ale celor patati de culorile inca proaspete cu care zugravisera “Epoca de aur” a antrenat efecte care inca nu pot fi evaluate.

Nici critica de arta nu a produs o “despartire a apelor” transanta, atragand asupra sa prezumtia unei complicitati vinovate. In afara cartii Magdei Carneci care analizeaza perioada 1945-1989 fara sa pronunte totusi meritatele sentinte, nu exista evaluari sistematice ale artei din epoca comunista, un soi de omerta fiind consemnul unei bresle ce prefera dupa 16 ani sa ramana inca datoare.

La Muzeul de Arta clujean, o retrospectiva Liviu Florean (1928-2006) face dovada ca, chiar si fara ghilotine in piata publica, o evaluare a acelei perioade si a artistilor care au servit-o poate fi posibila. O evaluare cu surdina pusa, ce se citeste si printre randurile din catalogul expozitiei “curatorisite” de criticul clujean Vasile Radu, aflat intr-o efuziune creativa ce anul acesta a produs nu mai putin de patru expozitii.

Totusi, franchetea cu care expozitia a fost conceputa este singulara si, prin aceasta, meritorie. Parcursul sau reconstituie portretul robot al unei intregi generatii de artisti creati de regimul comunist, pe care l-au servit cu fidelitate si cu multiple foloase. O galerie de “portrete cu basca” emblematice pentru modelul proletcultist, ale carui principii le gasim enumerate in sustinerea lucrarii de absolvire, citate in catalog, ne intampina chiar de la intrare. O alta afacere “grasa” a epocii, bine reprezentata de Liviu Florean prin aproape un kilometru patrat de mozaicuri, a fost arta monumentala, realizata dupa reteta aceluiasi realism socialist, pe care o regasim in operele colegilor asemeni cartierelor-dormitoare de la Oradea pana la Mangalia. O alta galerie de portrete, de data acesta a “marilor barbati” ai istoriei noastre, in ipostaze hieratice, ilustreaza etapa nationalismului ceausist al anilor ”80. Dar ceea ce rezulta indubitabil este aspectul tipic al personalitatii disociate a artistului epocii, ilustrat in cazul lui Liviu Florean de doua lucrari realizate in ”79: un “elev brigadier” ce loveste cu tarnacopul pe fond rosu-drapel si “mineralele” de o picturalitate incitanta, elocvente pentru triumful ideologiei prin sacrificarea artei si artistului.