PORTRETE/ Virgil Scripcaru, rădăcini și rod

In sculptura noastră actuală, Vasile Gorduz (1933-2008) a
rămas drept sacerdotul discret și profund al iubirii elenice pentru
corpul uman. Regretatul profesor a trei promoții de artiști, de
după 1990, a făcut să rodească lecția primită la rândul său de la
Ion Lucian Murnu. Admirabil creator al făpturilor modelate parcă in
șoaptă, Gorduz a interiorizat raporturile formale ale clasicității
mediteraneene, la care a adăugat, in ascensiunea creației sale, o
flacără interioară de duh bizantin.

Lumina din lumină a primit-o, cu un palmares invidiabil pentru
primul deceniu de carieră, un crăiuț bălai, inalt, subțire și
fremătător precum un mesteacăn bucovinean: Virgil Scripcariu (n.
1974 la Vatra Dornei). Lecția de austeritate, economie a formei și
gesticii figurativului, vibrația internă a modelării volumului,
hieratismul incălzit de duhul vieții simple au fost preluate cu
declarată admirație de la maestrul său, Gorduz. Deținător de
premii, nominalizări și participări internaționale notabile,
Scripcariu este pe cale să ne demonstreze prin traseul creației (ca
și al vieții sale) că arta cu fundal de tradiție sacră poate, cu
seninătate și har inventiv, să rezoneze perfect cu modernitatea
târzie a zilelor noastre. Rezident in Irlanda (2008), unde a propus
o născătoare omorând balaurul, călător cu pruncul său pe drumuri
artistice europene până in Siria, cu prima bursă Theodor Aman
(2003), participant la Bienala de arhitectură de la Veneția (2008),
cu interpretări după scăunașul rudăresc, și finalist la Marele
Premiu Prometheus pentru Opera Prima din 2009, Scripcariu
este și acel Noe jucăuș din curtea Muzeului de Artă din Bruxelles,
cu arca jucǎriilor reașezatǎ din fața Cărtureștilor (2007), este și
fântânarul Nativității de dinaintea bisericii anglicane din
București (2008). Alături de soție, istoric de artă, și cei patru
copii, Scripcariu a devenit de câțiva ani sufletul reinvierii intru
tradiție a unui sat de olari de lângă București. Virgil de la
Piscu, cum se semnează pe ghizdul fântânii de la biserica Sf.
Grigore Palama din incinta Politehnicii, s-a dovedit un ctitor de
gospodărie țărănescă primitoare de copii din toată țara, un ziditor
de cuptoare de ceramică și de atelier doldora de sculpturi. Pe
lângă seria parabolică a inocenței, grațios hieratizată cu mesageri
trompetiști, șarpe, cal troian, cavaler-prunc și balaur-scrânciob,
Scripcariu iși poate asuma teme grave ale comunității. A conceput
un ambient anticonsumerist cu portrete de localnici modelați din
miez de pâine și mai are de mântuit vestigiile de trunchiuri ale
unei livezi de cireși distruse pe Drumul Jilavei.
Zâmbetul etrusc al neobositului sculptor se transmite empatic
in compozițiile volumetrice sau in linogravurile de mari dimensiuni
cu teme sapiențiale, cele in care biruința răului este datorată
copilui, femeii, cuplului.
Seninătatea feciorelnică a stilisticii lui Virgil Scripcariu
păstrează ceva din austeritatea mentorului său, la care se adaugă
echilibrul melodios al personalității proprii, candoarea
universului său familial și o mare deschidere dată de mobilitatea
vieții moderne asumată cu nădejdea credinței.

AURELIA MOCANU (n. 1957, la Codlea, Brașov).
Școala gimnazială de artă și liceul de artă din Sibiu. A absolvit
Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, secția de istoria
artei-muzeologie, 1981. Expert de arta la Oficiul de Patrimoniu
Bucuresti pana in 1989 și actualmente la MCCP. Redactor șef
adjunct la revista “Arta”, 1990-1992, 2000-2001. Bursa doctorala la
EHSS, Paris, 1993. Premiu pentru experiment literar ASPRo, 2001
pentru volumul “Ibrisim”. Realizator al emisiunii Arte Frumoase de
la Radio Romania Cultural din 1995 pana in prezent.