Povestea Mariei de Buenos Aires/ Oltea Șerban-Pârâu

Te seduce greu «Maria de Buenos Aires». Totuși, pe măsură ce simți că se apropie finalul, ești vrăjit de mersul centripet al muzicii și al poveștii.

Muzica lui Astor Piazzolla se prăbușește spre interior, are o intensitate crescândă și te poartă pe covorul negru al scenei adunând cioburile unei povești triste precum tangoul. Cu doar două roluri principale cântate – Anca Țurcașiu – Maria și Alexandru Agarici – Poetul, plus unul de pantomimă, Monica Agarici – Copilul, piesa se sprijină pe umerii Povestitorului – Andras Istvan Demeter, care, având la dispoziție un text cu tentă suprarealistă (destul de stângaci tradus) este cel care trebuie să ne releve sensul destul de complicat al subiectului. După cum spuneam, poți rămâne până la final în afara poveștii, dar dacă ești dispus să intri în convenție, pe măsură ce ea înaintează și pătrunzi în atmosferă, îți dai seama că te afli în fața unui spectacol care trebuie perceput senzorial. Balet, muzică și atmosferă… O atmosferă pentru cei care pot percepe poveștile despre viață, moarte și renaștere, despre un Buenos Aires pasional, decadent, superb întruchipat de coregrafia lui Mario Radacovsky, care semnează și regia spectacolului. Sub conducerea muzicală a lui Lucian Vlădescu, grupul de muzicieni din Orchestra Teatrului Național de Operetă “Ion Dacian” și invitatul lor la bandoneon, Massimiliano Pitocco, reușesc să construiască foarte convingător atmosfera muzicii lui Piazzolla, atât de recognoscibilă prin structura ritmică proprie, care a revoluționat istoria tangoului. Atmosfera muzicii este mai importantă aici decât dramaturgia, decât libretul sau partiturile vocale. Povestea îi aparține poetului-muzician Horacio Ferrer, prieteniei între Ferrer și Piazzolla datorându-i-se tangouri celebre precum “Balada por mi muerte”, “Chiquilin de Bachin” sau “Balada por un loco”, piese care au făcut mai mult pentru gloria lui decât lucrări ambițioase, precum cea la care ne referim aici. Poate acesta este și motivul pentru care spectacolul «Maria de Buenos Aires» poate fi perceput ca un balet cu momente cântate și vorbite, pentru că, sub îndrumarea inspiratoare a lui Mario Radacovsky (asistent coregrafie Andreea Duță), soliștii Violeta Dumitrascu (Maria) și Marian Chirazi (Poetul) dar mai ales ansamblul de balet al Operetei au făcut un adevărat tur de forță, sugerând foarte bine atmosfera dorită de coregraf, deși nu abordau un stil de dans care le este foarte la îndemână. La impresia finală au contribuit pozitiv și interesantele soluții scenografice ale lui Marek Holly sau superbele costume ale Emei Nowak. Introducerea în repertoriul Operetei a unei astfel de muzici rafinate și totuși cu potențial de popularitate merge în direcția pe care și-a propus-o managementul teatrului în ultimul timp, de a-și întineri publicul prin apelul la musical, mai nou la… “operita” (așa cum am înțeles că este denumit acest gen de spectacol), de a salva Opereta încercând să o facă relevantă pentru publicul de astăzi. Tot ceea ce se întâmplă în paralel la operetă susține această idee. Și mă mai refer la un singur exemplu: cine a optat pentru al doilea spectacol cu Maria de Buenos Aires, avea posibilitatea să vină la teatru însoțit de copii, dar să-i lase pe aceștia la atelierele de muzică tradițională pe înțelesul lor, susținute de Beatrice și Florin Iordan, binevenite în contextul în care subiectul de pe scena mare nu era tocmai potrivit sau ușor de perceput pentru cei sub 18 ani.
OLTEA ȘERBAN-PARAU (n. 12 martie 1969) este muzicolog și critic muzical, actualmente redactorul-șef al postului public Radio România Cultural, după ce a condus timp de 7 ani postul particular Radio Romantic. Semnează în continuare rubrici săptămânale în Ziarul de Duminică și Adevărul literar. Activitatea ei publicistică cuprinde peste 2.000 de articole apărute în presa scrisă, majoritatea pe teme muzicale, sute de emisiuni și programe de radio și numeroase emisiuni și apariții TV. Este semnatara traducerii și a articolelor privind compozitorii români pentru Larousse – Dicționar de mari muzicieni, și responsabilă cu secțiunea muzicală a Dicționarului enciclopedic. Este membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. A fost distinsă cu mai multe premii, printre care Premiul pentru Originalitatea Profilului Radiofonic al Consiliului Național al Audiovizualului în 2002 și Premiul pentru Publicistică al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România în 2006.