Povestea românilor care trăiesc visul chinezesc
Devenită a doua putere economică a lumii, China are toate șansele să întreacă Statele Unite în viitorul apropiat. Cum a reușit această performanță - citiți confesiunile "din interior" ale unor români care muncesc în companiile chinezești.
Devenită a doua putere economică a lumii, China are toate șansele să întreacă Statele Unite în viitorul apropiat. Cum a reușit această performanță – citiți confesiunile “din interior” ale unor români care muncesc în companiile chinezești.
“M-am speriat când am intrat în camera aceea… era întuneric și trebuia să pășesc foarte atent, ca să nu calc pe chinezi. Erau întinși pe saltele și dormeau, era somnul lor de o oră de la serviciu. Apoi se trezeau singuri, la comandă și se așezau la birou să muncească”, ne povestește bucureșteanul Liviu Candet, specialist în telecomunicații. Scena asta a trăit-o în China, la Shenzhen chiar la sediul firmei unde fusese trimis la training. Nu-și imagina el că din cele două ore de pauză de masă de la serviciu, toți chinezii dorm o oră, ca să fie productivi după. Sunt dotați, țin saltelele sub birou, apoi se retrag în camera de odihnă. După somn sunt așa de energici, încât lucrează ore bune după program, fără să le impună nimeni. Istoria orașului Shenzhen este incredibilă, fiind orașul care a crescut cel mai repede din toată China. Prin anii ’80 era un sătuc de pescari, iar apoi l-au transformat într-o zonă economică liberă, aducând acolo foarte multe companii, până a ajuns un oraș supermodern. Citiți mai mult despre povestea românilor care trăiesc visul chinezesc pe www.gandul.info
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026