Povestea Televiziunii române/ de Ziarul de duminică

Alexandru Matei

O tribună captivantă

Televiziune, ideologie, societate în România socialistă

(1965-1983)

Editura Curtea veche

Colecția Istoria timpului prezent. Rezultat al unei cercetări postdoctorale în câteva arhive mai mult sau puțin frecventate (ANR, Arhiva Muncipiului București, Arhiva documentară a Societății de Radio, Arhiva documentară a TVR, Filmoteca TVR), această lucrare urmărește două obiective. În primul rând, trasarea, în premieră, a unei istorii a televiziunii române după pragul transformării ei în instituție mediatică de masă (1965) și până în clipa în care, reducând emisia la 2 ore zilnice, regimul Ceaușescu a abandonat-o agoniei (1984). „Într-o societate închisă – scrie istoricul Adrian Cioroianu – , în care o subțire minoritate avea ocazia să treacă dincolo de  granițe, în lumea liberă, Televiziunea a fost o deschidere spre ce se întâmpla în jurul nostru. Pentru unii români, ea a fost nu numai principala fereastră spre lume, ci chiar și singura. Într-o vreme în care niciunul dintre noi nu visam că vor exista posturi gen Discovery sau National Geographic, TVR avea emisiunea Teleenciclopedia, astăzi clasică. Într-o vreme în care nu bănuiam că vor exista canale ce vor difuza numai filme polițiste, TVR difuza, sâmbăta seara, seriale cu detectivul Kojak sau inspectorul Columbo. Și, într-o vreme în care nimeni n-ar fi pariat pe succesul telenovelelor, majoritatea românilor – dacă nu toți – au urmărit, seară de seară, la  finele anilor ’70, teribilele aventuri ale familiei Ewing din Dallas. Dar televiziunea acelor ani nu a fost numai entertainment. Televiziunea mai însemna ceva: ideologie și politizare, manipulare a Istoriei și – mai ales în anii ’80 – un sinucigaș cult al personalității Conducătorului. Autorul  acestui volum are tot ce-i trebuie pentru o asemenea istorie: are talentul calm al unui spirit mobilat, după cum are și relaxarea unei generații mai tinere.Povestea televiziunii noastre între anii ’60 și ’80 este, pentru mulți români, parte din povestea lor.”

Alexandru Matei s-a născut în 1975 la București. Este licențiat al Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, unde a urmat de asemenea un masterat în antropologie culturală. Este doctor în literatură franceză contemporană, la Universitatea din București și la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris (2007). Între anii 2003 și 2006 a beneficiat de o bursă doctorală oferită de Guvernul Francez. A avut alte burse și rezidențe, toate în Franța și România, între 2009 și 2013. În prezent, este lector doctor la Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Universității Europei de Sud-Est Lumina și bursier New Europe College. Predă cursuri de Teoria literaturii la Universitatea din București. Semnează studii, eseuri și articole de teorie literară și de istoria televiziunii române în numeroase reviste culturale din țară și din străinătate. Este colaborator permanent la revistele Observator cultural (începând cu anul 2000), Dilema veche, România literară, Bucureștiul Cultural. Deține rubrica de teorie literară în revista Astra, de la Brașov. În 2008 publică volumul de eseuri Ultimele zile din viața literaturii (Editura Cartea Românească), care primește Premiul Asociației de Literatură Generală și Comparată din România. În același an, obține locul I în topul celor mai buni eseiști români organizat de revista 22. A mai publicat volumul Mormântul comunismului românesc. „Romantismul revoluționar“ înainte și după 1989 (IBU Publishing, 2011) și Jean Echenoz ou la distance intérieure la editura Harmattan (2012). Cartea de față reprezintă rezultatul cercetării întreprinse în cadrul „Programului postdoctoral pentru formare cercetători în științe“ (ID: POSDRU/89/1.5/S/58852), la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii din București, octombrie 2010 – martie 2013.